În acest fel, DJCCPCN Bihor a fost răsplătită pentru iniţierea şi finanţarea programului de restaurare a bisericilor de lemn din Botean, Josani şi Cotiglet. "Este o distincţie foarte importantă care încununează eforturile de echipă ale instituţiei noastre de salvgardare a patrimoniului în vederea punerii în valoare a unor monumente, biserica de lemn reprezentând acea construcţie de suflet ce simbolizează un trecut pe care ni-l asumăm în totalitate", ne-a declarat Ligia Mirişan. În cadrul evenimentului, a avut loc şi o întâlnire între reprezentanţii direcţiilor de cultură din ţară, într-o primă etapă, iar apoi, între directorii unor instituţii importante a căror preocupare este patrimoniul naţional, în speţă, muzeele. Discuţiile au evidenţiat, o dată în plus, necesitatea elaborării unor proiecte substanţiale şi de anvergură pentru salvarea şi punerea în valoare a patrimoniului nostru naţional, ceea ce a conferit acestei reuniuni un caracter polemic, dar necesar.