Organizat fără informarea presei, fapt devenit obişnuit la CSM Oradea, turneul naţional de tenis de câmp Memorialul Nagy Balint şi-a stabilit câştigătorii după disputarea meciurilor pe opt terenuri ale bazei sportive de lângă Arena „Antonio Alexe”.

Şase tenismeni bihoreni au încheiat concursul de categoria I pe podium, remarcându-se în mod deosebit orădeanul Nemes Nimrod, care nu a cedat nici măcar un ghem în meciurile disputate la categoria 14 ani.

Primii clasaţi la cele trei categorii de vârstă:

12 ani fete: finala: Zsiros Vanesza – Zsiros Alexandra (ambele Metalul Salonta) 6-3, 6-3. Locurile 3: Patricia Goina (Sănătatea Oradea), Andrea Peczer (PCE Zalău)

12 ani băieţi: finala: Raul Pop (TC Baia Mare) - Răzvan Sime (Metalul Salonta) 6-1, 6-1. Locul 3: Tudor Geambaşu (TC Zalău). Locul 4: Andrei Ţigan (CSM Oradea)

14 ani băieţi: 1. Nemes Nimrod (Sănătatea Oradea); 2. Ovidiu Dan (TC Baia Mare); 3. Andrei Cuceu (TC Baia Mare); 4. Teodor Bulzan (CSM Oradea)

Senioare: 1. Andreea Georgiana Tupan (CSM Drobeta Turnu Severin); 2. Giana Cormoş (Voinţa Oradea); 3. Denisa Cherecheş (CSM Oradea); 4. Tania Negrău (CSM Oradea).

Sportivii clasaţi pe primele locuri au fost răsplătiţi cu materiale sportive, în valoare de 300 lei (locul 1), 200 lei (locul 2), respectiv 100 lei (locul 3).

Arbitru principal a fost Dan Cătană, iar rolul de director de turneu l-a îndeplinit Nicuşor Vaşadi.