Soare, biciclete, tineri cu căști pe cap, muzică și multă voie bună, așa a început ziua de duminică pentru cei care au participat la cea de-a doua ediție a Thermal Enduro. Pe Dealul Şomleului din Betfia s-au adunat peste 100 de iubitori ai ciclismului, încrezători în șansa lor.

 

Deși se anunțase ca oră de începere 10.00, concursul a început cu 10 minute mai devreme, lucru care nu a deranjat însă pe nimeni devreme ce toți cei care se înscriseseră au fost prezenți la linia de start.

Deși concursul, unul de tip raliu, nu s-a adresat începătorilor sau cicliştilor neantrenaţi (întrucât traseele pe care s-au desfăşurat probele au fost 90% coborâre cu câteva secţiuni de nivel tehnic ridicat) nu mai puțin de 104 sportivi s-au luptat pentru un loc fruntaș.

S-au cronometrat doar coborârile iar traseele, în număr de 5, au fost amenajate pe poteci care coboară, cu câteva porţiuni de pedalat pe zone plate: două trasee tehnice şi trei mai simple. Etapele de legătură dintre cele 5 trasee au fost urcări lejere căutate în aşa fel încât să nu fie o problemă pentru cei mai puţin antrenaţi sau rezistenţi la urcările pe bicicletă.

Startul cursei s-a dat în grupuri de câte 5 concurenţi, până la 11:40. Aceștia au pornit în funcţie de categoria şi grupa în care s-au înscris şi au avut de respectat orarul de start primit la înscriere, la fiecare proba specială.

Concursul a fost organizat cu sprijinul Asociației Clubului Sportiv XTerra Sport Bihor.