Moto: „În moartea unui om moare o lume necunoscută” (Antoin de Saint Exupery).

Când se produce o catastrofă naturală şi mor oameni, parcă resemnarea se instalează mai uşor. O tragedie provocată de oameni şi în care mor oameni înşurubează în suflete şi conştiinţă, pe lângă durere în stare pură, nevoia aproape fiziologică de aflare a adevărului şi pedepsire a celor vinovaţi. Iertarea poate fi un balsam, însă uitarea este inadmisibilă.

 

Se împlineşte un an de când s-a produs catastrofa din Colectiv, în care au murit 64 de oameni. Oameni în floarea vârstei şi foarte mulţi tineri. „Lumi necunoscute” s-au stins atunci din cauza unei fatale înlănţuiri de erori, abuzuri, lăcomie, minciună şi incompetenţă. Toate atribute specific umane. Majoritatea celor care au pierit atunci s-au stins pe patul de spital din cauza infecţiilor, a complicaţiilor apărute ulterior incendiului. În acel moment, oficiali guvernamentali şi medici de top dădeau asigurări că sistemul medical de la noi face faţă avalanşei de victime. Când au început să moară unul după celălalt, i-au expediat către spitale din întreaga Europă, care ne-a întins mâna încă din noaptea tragediei. Dar a fost refuzată patriotard. Unul dintre răniţii trimiși în Belgia şi salvat de medicii de acolo a relatat, zilele trecute, că din salonul bucureştean în care a fost adus în acea noapte împreună cu alţi nouă răniţi este singurul supravieţuitor. Ceilalţi au murit pe patul spitalului din Capitală. „Sunt norocos. În Belgia m-am născut a doua oară”, a spus bărbatul ce va purta pe faţă, corp şi pe mâini semnele focului. Toată viaţa.

Şi tot zilele trecute auzim de la ministrul Sănătăţi actual că barocamera vitală în tratarea marilor arşi de la spitalul Floreasca, unică în ţară, nefuncţională nici atunci şi nici acum, este de fapt un dispozitiv utilizat pentru terapii anti-îmbătrânire! Pe şleau, mai utilă într-un salon de geriatrie sau de înfrumuseţare decât într-un spital de arşi. Uluitor unde s-a ajuns cu ticăloşia! „Corupţia ucide”, iată că sloganul care i-a unit atunci pe românii care au ieşit în stradă, cerând o schimbare fundamentală a modului cum este administrată această ţară, se confirmă încă o dată. A căzut un guvern atunci, dar lucrurile nu au avansat cu repeziciune la care ne aşteptam cu toţii. Anchetarea cazului şi a vinovăţiilor de la Colectiv necesită timp, îi înţeleg pe procurori. Judecarea celor vinovaţi va fi şi mai îndelungată şi sper să se ajungă în acel moment cu un dosar bine articulat. Dar pasul în spate pe care trebuie să îl facă o clasă politică, pe fruntea căreia stă tatuat cu foc şi moarte „Corupţia ucide”, nu se mai produce. Dimpotrivă, condamnaţii penal se trec fără neruşinare pe primele locuri pentru Parlament, alţii fac un pas mai către coada listei electorale, dar îşi împing în faţă cumetriile.

Un om ticălos care va ajunge să decidă pentru cei mulţi va produce mult rău. Nu găsesc termen de comparaţie pentru un medic, şef de spital, decident în sănătate care foloseşte banii, şi aşa puţini primiţi de la buget, nu pentru sănătatea pacienţilor, ci în interes propriu sau de gaşcă. Ticălos mi se pare prea puţin.

Faţă de acum un an cum stăm după lecţia Colectiv? Suntem în acelaşi punct, sau poate mai rău. Medical nu s-a făcut aproape nimic, intenţiile au rămas doar pe hârtie. Doamne fereşte de o altă tragedie similară, fără ajutor extern putem să ne pregătim de înmormântări. În ţara asta bolnavă cei care trebuie să o însănătoşească, să o administreze cinstit vorbesc foarte mult şi fac extrem de puţin, preocupaţi, iată, de furt la scară generalizată. Urmează alte alegeri şi aceleaşi mutre rânjid cu poftă după pradă vor apărea din spatele buletinelor de vot. Suntem o ţară în care alegătorii şi-au votat primarii aflaţi în puşcărie pentru că i-au furat. E greu de pus un diagnostic, fără să te încerce o strângere de inimă că astfel de lucruri se petrec în ţara pe care o numeşti patrie. Cumva trebuie să rezolvăm lucrurile, însă ne aşteaptă în continuare un drum extrem de greu, deoarece avem de-a face cu o suferinţă umană tratabilă doar din copilărie, prin educaţie, muncă şi seriozitate. „Orice prost poate şti. Scopul este să înţelegi” - abia atunci vom începe să ne însănătoşim.