Obiectul  Programului îl reprezintă finanţarea nerambursabilă din  Fondul pentru mediu proiectelor care au ca scop conservarea şi dezvoltarea zonelor care au asociate arii protejate, prin implementarea conceptului de destinație de ecoturism.

Este vorba despre: dezvoltarea de infrastructură de acces, de puncte de informare turistică și protecția mediului/refugii, infrastructură de informare și interpretare a naturii și culturii locale și facilităţi pentru servicii locale de ecoturism; creșterea capacității resurselor umane pentru managementul și administrarea destinației la nivelul zonelor ce au asociate arii naturale protejate. Potrivit Ghidului de finanţare lansat în dezbatere publică, finanţarea se acordă în cuantum egal cu valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, fără a se putea depăşi, la data semnării contractului de finanțare nerambursabilă, echivalentul în lei al valorii maxime pe proiect de 200.000 euro. În situația în care solicitanții eligibili sunt întreprinderi în sensul Regulamentului 1407/2013, se aplică legislația de minimis. Alocarea din Fondul pentru mediu a sumei necesare finanţării Programului se va face anual, în limita fondurilor stabilite cu  această  destinaţie  prin bugetul anual de venituri şi cheltuieli al Autorităţii, aprobat prin HG. Finanţarea va fi nerambursabilă, ca procent din cheltuielile eligibile ale proiectului, şi se va face eşalonat, în interiorul perioadei de valabilitate a contractului pentru finanţare şi pe măsura realizării proiectului. Potrivit Ghidului de finanţare, sunt considerați solicitanți eligibili: unităţile administrativ-teritoriale, inclusiv subdiviziuni administrativ - teritoriale ale acestora, instituţiile publice, organizaţiile neguvernamentale, operatorii economici, muzeele, instituțiile din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare și instituțiile de învățământ superior acreditate.

Solicitanţii vor putea depune dosarele de finanţare începând cu prima zi de deschidere a sesiunii de depunere, cu precizarea că un solicitant va putea depune în cadrul  sesiunii de finanţare un  singur proiect. Dosarul de finanţare conţinând toate documentele obligatorii, menţionate în Ghid va putea fi depus la sediul Autorităţii, într-un singur exemplar, în plic sigilat pe care vor fi înscrise următoarele informaţii: denumirea şi adresa completă; titlul programului: "Programului Pilot Start Up mediu Ecoturism"; titlul proiectului; sesiunea de depunere. Dosarul de finanţare poate fi transmis prin orice modalitate care asigură confirmarea, sub condiţia ca data primirii şi a înregistrării la Autoritate sau, după caz, data poștei să nu depăşească data-limită a sesiunii de depunere. Potrivit Ghidului de Finanţare, lipsa unui document, neprezentarea la termenul stabilit, sau ieşirea sa din perioada de valabilitate, neîndeplinirea unui criteriu de eligibilitate, precum şi existenţa unei situaţii care poate afecta realizarea  proiectului  poat determina respingerea dosarului de finanţare.

Programul are un buget total de 20 milioane lei şi se va desfăşura în premieră în România, fiind sursă de finanţare pentru amenajarea destinaţiilor eco-turistice şi pentru promovarea lor.