Numai Pahomie mai lipsea din toată aiureala politică în care trăim! De-ar şti Cuviosul ce s-a ales de canonizarea sa, şi-ar culege singur moaştele de la mănăstirea ucraineană Lavra Pecerska şi s-ar tot duce în pribegia începută în cursul vieţii, hăt, departe de porcăiala politică românească. Prin transformarea slujbei de la Gledin în moment electoral, cei doi nemernici fără Dumnezeu ce-au fost implicaţi au demonstrat că sunt în stare să terfelească orice simboluri pentru a-şi atinge scopurile politice. Şi mai regretabil este că înalţii ierarhi prezenţi au îngăduit deturnarea evenimentului, dar şi că o mare masă de români şi-a arătat, încă o dată, profundul primitivism obscurantist în care zace de secole. Ne place sau nu, trebuie să recunoaştem, asistând la scenele ce adună de-a valma popi, politruci şi rumâni ce se înghesuie să pupe mâna lui Vodă, că România nu este decât cu numele în Europa şi numai cu filele din calendar în secolul XXI. În prea multe părţi ale ei, această ţară încă pute a ev mediu întunecat. Altfel, n-ar fi îndrăznit Băsescu şi Becali să facă, dintr-o sărbătoare a ortodoxiei, un circ jenant, fără ca nimeni să nu-i expedieze cu şuturi în fund acolo unde le e locul: la periferia unei societăţi normale. Numai că cei doi ştiu că nu trăiesc într-o ţară normală, aşa că-şi îngăduie să exploateze politicianist până şi întâmplările sfinte din viaţa neamului lor. Aşa se face că, pe meleagurile bistriţene, s-a întâmplat o baie de mulţime, nu una de credinţă, precum cum s-ar fi cuvenit. Deşi, fie vorba între noi, avem de-a face cu canonizarea ierarhului care l-a uns domn, la 1711, pe Nicolae Mavrocordat, cel ce-a deschis nenorocita serie a domniilor fanariote în ţările române. Preumblarea ulterioară a preşedintelui pe la mănăstirile bucovinene şi discursul său de Paşti din Catedrala Mitropolitană de la Sibiu arată că nu e vorba de o simplă întâmplare. Adulmecând că e rost de voturi la intersectarea ignoranţei cu credinţa, Băsescu, însoţit de ceata de ţucălari ce-şi zic lideri PD, o ia pe urmele lui Becali, pervertind şi ultima instituţie curată a românilor. Biserica Ortodoxă Română are, acum, datoria să demonstreze că înţelege să ţină pasul cu lumea civilizată şi să iasă din complicitatea tradiţională cu Puterea. Biserica Neamului trebuie, până nu e prea târziu şi nu ne mai rămâne nimic sfânt, să ia atitudine fermă şi să ridice biciul asupra Cezarului ce vrea să-i murdărească menirea. În ceea ce-l priveşte pe Băsescu, acesta se descalifică definitiv dacă prin întoarcerea la popor înţelege, de fapt, cocoţarea pe prapuri în goana după voturi. Mai întâi a fost Becali. Amestecând versete biblice cu înjurături neaoşe şi arginţii aruncaţi pomanagiilor cu lozinci cretinoide, analfabetul îmbogăţit pe căi neortodoxe a reuşit să sucească minţile păturii de jos a societăţii. Rămâne ca alegerile ce vor veni să arate dacă, într-adevăr, cei mai reduşi dintre români sunt pe atât de mulţi pe cât arată sondajele. Până atunci, însă, patronul Stelei ar rămâne o excepţie pe care Dumnezeu tocmai a bătut-o, nu departe de locul făţarnicei descinderi de sâmbătă, acolo unde-o doare mai tare, adică în performanţele echipei pe care şi-a construit platforma politică. Nemaiavând cu ce se împăuna după jenanta clasare a echipei sale pe umilitorul loc trei în campionat, cu o imagine care, după ce a frapat prin exotismul iniţial, se ofileşte din lipsă de profunzime, acest personaj ar rămâne, în mod normal, un behăitor ciudat, undeva, la porţile politicii. Iată, însă, că Traian Băsescu îl legitimează încă o dată, acceptând să împartă cu el scalda în prostime. Preluarea practicilor becaliste până şi de către şeful statului aruncă în derizoriu toată partitura modernistă pe care acesta o interpretează în zadar, întărind concluzia că avem de-a face cu o placă de mult uzată din lipsă de transpunere în practică, în anii în care Băsescu a avut controlul asupra unor ministere-cheie, prin slugi fidele precum şleampăta veşnic mahmură de Macovei, cea bună numai de gură, plânsă tardiv de pseudo-intelectualii clipei şi de prizonierii manipulărilor televizate. Cine şi-a făcut iluzii că ţara aceasta va merge mai bine dându-l pe Năstase pentru Băsescu sau pe Vadim pentru Becali ar trebui să ia uzurparea numelui Domnului în scop electoral ca pe un ultim duş rece. E ruşinos că într-o Românie intrată formal în Uniunea Europeană mai sunt posibile campanii electorale după chipul celor de pe la 1930. Maglavitul mai lipseşte pentru ca nebunia să fie deplină!