Prima etapă a returului a consemnat rezultate aşteptate, gazdele tăindu-şi partea leului. Monopolul superiorităţii echipelor gazdă a fost spart doar de Naţional (victorie surprinzătoare pe malul mării) şi Oţelul (formaţia de la Dunăre a smuls un draw, graţie reuşitei unui ex-component al Craiovei), cele două acumulând puncte preţioase pe terenul unor adversare cu mare "foame" de puncte. Pe stadionul din Timişoara, cei 40.000 de spectatori au trecut de la agonie la extaz, studenţii smulgând o victorie nesperată, printr-un forcing devastator în ultimele 20 de minute. Campioana de toamnă, Dinamo, s-a încălzit destul de greu, punctând prima dată după eliminarea justificată a lui Marincău, pentru ca, după pauză, alb-roşii să mai înscrie de două ori pentru o victorie la scor de forfait. Cu dubla de sâmbătă, Dănciulescu a ajuns la 12 goluri în acest sezon. Nemţenii au primit o corecţie usturătoare din partea echipei clasată pe ultimul loc la finalul turului, preluând de la aceasta "lanterna roşie". Debut cu stângul al lui Ionuţ Lupescu pe banca tehnică a Bacăului, formaţia sa fiind învinsă clar de o echipă pragmatică, care a forţat cât a fost nevoie. Ultimul joc al etapei, FC Braşov-Steaua a fost amânat pentru astăzi, ieri fiind decretat doliu naţional în România în memoria victimelor atentatelor teroriste de la Madrid. "Poli" AEK Timişoara - Apulum Alba Iulia 4-3 (1-3) Au marcat: Bălace `16, C. prodan `71, M. Oprea `78, A. Dumitru `90 / Găldean `20, `22, T. Moldovan `28 Rapid Bucureşti - FC Oradea 2-1 (1-0) Au marcat: S. Ilie `38, D. Niculae `81 / Vrăjitoarea `64 Farul Constanţa - FC Naţional 1-2 (1-0) Au marcat: Bălţoi `21 / Caramarin `75, Savu `79 Dinamo Bucureşti - FC Argeş Piteşti 3-0 (1-0) Au marcat: Dănciulescu `45, `89, Cl. Niculescu `72 Universitatea Craiova - Oţelul Galaţi 1-1 (0-0) Au marcat: Pleşan `70 / Negru `71 Petrolul Ploieşti - Ceahlăul Piatra Neamţ 5-1 (3-1) Au marcat: Ghindaru `7, Liţă `27, Mihalache `35 (p.), M. Dăscălescu `77, Negoiţă `87 / Goian `42 Gloria Bistriţa - FCM Bacău 2-0 (1-0) Au marcat: Cr. Vlad `29 (p.), Mândrean `76 Clasament 1. Dinamo 16 11 2 3 41-19 35 (+11) 2. Steaua 15 9 5 1 23-6 32 (+8) 3. Rapid 16 9 5 2 27-16 32 (+8) 4. "U" Craiova 16 6 6 4 19-16 24 (-3) 5. Poli AEK 16 5 8 3 18-18 23 (-1) 6. FC Naţional 16 6 4 6 20-21 22 (-2) 7. Apulum 16 6 4 6 19-25 22 (+1) 8. Oţelul 16 5 6 5 14-14 21 (-3) 9. Farul 16 5 4 7 22-25 19 (-8) 10. Gloria 16 5 4 7 20-26 19 (-8) 11. FC Braşov 15 5 3 7 20-27 18 (-6) 12. FCM Bacău 16 4 5 7 18-29 17 (-7) 13. Petrolul 16 4 4 8 21-21 16 (-8) 14. FC Argeş 16 4 4 8 17-19 16 (-5) 15. FC Oradea 16 4 3 9 22-23 15 (-6) 16. Ceahlăul 16 4 3 9 17-33 15 (-6) Etapa viitoare (20-21 martie): FC Oradea - Dinamo; FC Argeş - Petrolul; FCM Bacău - "U" Craiova (partide care se dispută sâmbătă); Apulum - Gloria; Ceahlăul - Poli AEK; Oţelul - Farul; FC Naţional - FC Braşov; Steaua - Rapid.