O maşină-capcană a explodat ieri în apropiere de biroul guvernatorului din oraşul Mosul, situat în nordul Irakului, provocând moartea a 18 persoane şi rănirea altor 62, a declarat guvernatorul Duraid Kashmula, citat de Reuters. Bomba a explodat după ce două rachete Katiuşa au fost lansate în apropiere de biroul lui Kashmula din Mosul, la 390 de kilometri nord de Bagdad, potrivit poliţiei.