Aici, în special, la impozanta mânăstire Vatopedu, cu cât contemplăm chipul Maicii Domnului, cu atât mai mult ne putem aminti cu emoţie şi veneraţie modelul originar, îmi spune preotul de alături, pe când stăteam cu rândul la închinatul în faţa icoanelor. Dar care sunt cele şapte minuni, cele şapte icoane sfinte ale mânăstirii Vatopedu? Le luăm la rând, începând de cum intrăm în acest lăcaş cu atât de mulţi monahi.

Icoana cu Maica Domnului cea Împuşcată (Pirovolitisa).

Icoana de întâmpinare a grupului nostru de pelerini este pictată pe peretele de deasupra porţii de intrare în mânăstire. Aflăm aici la mânăstire un episod rupt din marea şi lunga confruntare eleno-turcă. În anul 1822, deci la un an de la izbucnirea răscoalei greceşti împotriva Imperiului Otoman, un grup de soldați turci au ajuns la mănăstire. Unul din ei care era taman nepotul pașei, a scos pistolul și a tras în icoana de deasupra porții, făcând o gaură în mâna dreaptă a Preasfintei Fecioare. Dar îndată l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu că, luându-l diavolii în primire, s-a îndrăcit și, țipând, s-a dus și s-a spânzurat de un măslin aflat în fața mânăstirii. Speriați de cele întâmplate, ceilalți turci au fugit și au povestit toate pașei, care, ascultându-i, a zis: „Lăsați-l neîngropat, ca să fie de învățătură și altora care se vor lega de cele sfinte".

Icoana cu Maica Domnului cea Înjunghiată (Esfagmeni).

Această icoană cheamă la închinare grupul nostru în naosul Paraclisului Sfântului Dimitrie. Icoana este pictată în secolul al XIV-lea pe perete. Se spune că într-o bună zi, un diacon, paracliser al bisericii principale (katholikon), după o priveghere destul de obositoare şi după ce a mai  întârziat în biserică, după cum era tipikon-ul, a ajuns mai târziu la bucătărie (trapeză). Trapezarul l-a respins, spunându-i că nu mai are nimic de mâncare. Atunci paracliserul, umplându-se de mânie drăcească, s-a întors înapoi în biserică, a luat un cuţit cu ajutorul căruia curăța ceara de pe sfeșnice, s-a apropiat de icoana Fecioarei și i-a zis plin de mânie: „Îți slujesc de atâta timp, iar tu nu te îngrijești nici de hrana mea?” și, ridicând cuțitul, a lovit în chipul cel Preacurat al Maicii Domnului. Îndată, din obrazul lovit cu cuţitul a început să curgă sângele. Diaconul a fost trântit la pământ, muncit rău de satana. Nefericitul a început să urle ca din gură de şarpe, iar fraţii monahi au anunţat pe stareţ despre cele  întâmplate. Cuprinsă de milă,întreaga obşte a făcut priveghere de toată noaptea, rugând pe Preasfânta Fecioară să-l ierte pe neghiobul cel fără de minte. Numai după multe rugăciuni, Maica Domnului s-a îndurat, arătând stareţului că va ierta pe  deacon, dacă acesta va face pocăinţă tare şi adevărată vreme de trei ani de zile, neîntrerupt. După ce diaconul a stat în penitenţă şi rugăciune vreme de trei ani, din nou Maica Domnului s-a arătat stareţului, spunând că îl iartă de fapta lui necugetată pe paracliser, dar că mâna care a lovit va rămâne uscată până la sfârşitul vieţii sale şi va rămâne blestemată prin neputrezire şi după moartea acestuia. După ce diaconul, acum ajuns monah pocăit, a murit, trecând o perioadă de câțiva ani și venind timpul să fie dezgropat, după tipikon-ul din Sfântul Munte, trupul i-a fost găsit putrezit, în afară de mâna criminală cu care lovise chipul Preacuratei. Această mână se păstrează până în ziua de astăzi neagră și neputrezită, spre veşnică aducere aminte. Tot în legătură cu această icoană, s-a mai întâmplat o minune cu un preot care, după ce a ajuns în mănăstire să se închine, nu a crezut că este adevărată povestea cu diaconul ce a lovit icoana. Întinzând mâna  fără de evlavie şi cuprins de diavolul neîncrederii, acel preot a atins locul unde icoana fusese lovită. În acel moment din icoană a început să curgă iarăși sânge, iar necredinciosul preot a căzut mort chiar în clipa aceea.

Icoana cu Maica Domnului Ctitoriţa (Vimatarisa)

Această icoană se află în altarul bisericii principale  (katholikon). Despre ea, tradiția relatează că prin secolul al X-lea mănăstirea a fost atacată și jefuită de arabi, iar la lucrurile pe care nu le-au putut căra cu ei, ce nu au putut lua cu ei, au dat foc. În acel timp, paracliser al mănăstirii era un anume ierodiacon pe nume Sava. Acesta, văzând pălălaia focului, a reușit să ia icoana Maicii Domnului și Crucea Sfântului Constantin cel Mare, pe care le-a ascuns în fântâna care se afla în Sfântul Altar, iar în fața lor a pus o lumânare mare, aprinsă. A acoperit apoi cu mare grijă  fântâna cu scânduri și lespezi de piatră, ca să nu se vadă că acolo s-ar afla o ascunzătoare. Pirații, după ce au prădat mănăstirea și au ucis pe călugării cei mai bătrâni, au plecat, luând cu ei în robie pe monahii mai tineri, între care și pe ierodiaconul Sava. După 70 de ani, ierodiaconul Sava a reușit să scape din robie, cu dorinţa de a se întoarce la mânăstire. Ajungând din nou la Vatopedu, a aflat aici câțiva călugări care reușiseră să refacă câte ceva din ruinele mânăstirii și viețuiau într-o mică obște, sub ascultarea unui stareț. Privind cu lacrimi în ochi la locul unde se făgăduise Domnului, a întrebat despre odoarele pe care le ascunsese în fântână, dar noii viețuitori nu știau nici măcar că ar exista fântână în Sfântul Altar. Mergând la locul indicat de ierodiaconul Sava, călugării au dat deoparte lespedea de deasupra fântânii și au aflat icoana Maicii Domnului. Minune mare! Sfânta icoană împreună cu Crucea lui Constantin cel Mare stâteau drept pe apă, iar lumânarea era tot aprinsă, stand  înaintea lor, de parcă atunci ar fi fost puse. Monahii plini de recunoştinţă, au mulţumit Bunului Dumnezeu şi au scos cu evlavie icoana şi crucea, sfinte odoare ce fac astăzi minuni la Vatopedu.  Icoana ascunsă  şi scoasă la lumina zilei de acelaşi monah  se mai numește și „Ctitoriţa", fiindcă a fost descoperită în timpul celor trei ctitori: Atanasie, Nicolae și Antonie. În amintirea acestei minuni, în fiecare zi de luni seara se cântă de părinții mănăstirii Paraclisul Maicii Domnului.

Icoana cu maica Domnului Atotîmpărăteasa, Atotvindecătoarea (Pantanassa)

Această icoană făcătoare de minuni a fost pictată în secolul al XVII-lea și se află pe proschinitarul din stânga al coloanelor de răsărit ale bisericii principale. După spusa călugărilor cei mai bătrâni din mănăstire, s-a cunoscut că este făcătoare de minuni din următoarea întâmplare: într-o zi, un tânăr a intrat în biserică și a vrut să se închine la icoană. Când s-a apropiat de icoană, chipul Preasfintei Fecioare s-a luminat deodată, iar tânărul a fost aruncat la pământ. Când și-a revenit a povestit monahilor că avea viață necurată și se ocupa cu vrăjitoria. Apoi, căzând înaintea icoanei, și-a cerut iertare cu lacrimi în ochi, făgăduind că își va îndrepta viața, precum a și făcut. Această icoană mai are și harul de a vindeca teribila maladie a cancerului.  Foarte mulți bolnavi s-au vindecat în Muntele Athos, după ce au rostit Paraclisul Maicii Domnului înaintea icoanei. În același proschinitar se mai află o icoană a Maicii Domnului despre care se povestește un alt lucru minunat: cu puțin timp în urmă, un monah tânăr care se află în mânăstire, stând de vorbă cu unul dintre veteranii mânăstirii l-a întrebat dacă a făcut Maica Domnului vreo minune cu sfinția sa sau dacă i-ai simțit prezența și ajutorul ei în vreun fel. La care acel veteran al mânăstirii i-a povestit cum într-o bună zi stătea în strana lui și se ruga, privind la icoana Maicii Domnului. Era în momentul când părinții se închinau, după slujbă, la sfintele icoane. Atunci, bătrânul monah a văzut icoana Maicii Domnului strălucind și pe Preacurata Fecioară binecuvântând pe călugări. Pe unii îi binecuvânta, dar pe alții nu. Atunci a înţeles bătrânul care a petrecut atâta timp în rugăciune pioasă, tare şi adevărată, că cei care se închinau fără evlavie și cu mintea împrăștiată nu aveau parte de binecuvântarea Maicii Domnului, deşi erau monahi ai mânăstirii.

Icoana cu Maica Domnului Împotrivă Glăsuitoarea (Antifonitria)

Această icoană este pictată pe perete în pronaosul bisericii principale. Despre această icoană se cunoaşte următorul episod consemnat istoric: după ce împăratul Teodosie a construit mănăstirea și a împodobit-o cu tot felul de odoare de mare preț, fiica lui, Plachidia, în anul 382, a dorit să vină să se închine în acest sfânt locaș făcut de tatăl ei. Fiind primită cu mare cinste de către părinții mănăstirii, a voit să se închine în biserică. Pe când s-a apropiat de biserică și a vrut să intre înăuntru, a auzit o voce ca de tunet, zicându-i: „Rămâi pe loc și să nu mai cutezi a veni aici de acum înainte. Cum îndrăznești tu, o femeie, să calci în acest loc?”. Înfricoșată, Plachidia a căzut în genunchi și a cerut iertare Maicii Domnului. Apoi s-a întors și a plecat din Sfântul Munte. Mai târziu, a construit pe cheltuiala ei un paraclis, lipit de peretele unde se află icoana, paraclis închinat Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. De la acest episod se leagă interdicţia absolută (avaton) a femeilor de a călca pe Sfântul Munte Athos.

Icoana cu Maica Domnului cea Mângâietoare (Paramitia)

Această icoană a fost pictată în secolul al XIV-lea și se află în pronaos, în fața Paraclisului Sfântului Nicolae, fiind mutată mai târziu în Paraclisul care-i poartă numele. De obicei, monahii care ieșeau din biserică dimineața, după terminarea slujbei, se închinau şi sărutau această icoană, iar starețul preda atunci cheile mânăstirii portarului, pentru a deschide porțile mânăstirii. Se spune că, într-o bună zi, pe când starețul voia să dea cheile portarului, a auzit o voce blândă și rugătoare venind dinspre icoană: „Nu deschideți astăzi porțile mânăstirii, ci urcați-vă pe ziduri și alungați pirații!”. Întorcându-se spre icoană, starețul a văzut pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus în brațe, apărând ca vie. Apoi a văzut pe Prunc punând mânuța la gura Maicii Sale și zicându-I: „Maica Mea, nu mai purta grijă de această adunătură de păcătoși; lasă-i să fie trecuți prin sabia piraților, că mult M-au supărat cu păcatele lor”. Dar Maica Domnului, în infinita bunătate faţă de neamul omenesc, luând mânuța Pruncului de la gura sa, și-a îndreptat capul spre dreapta și a repetat aceleași cuvinte. După rostirea teribilului avertisment, Născătoarea de Dumnezeu și Pruncul cel Slăvit au luat iarăși înfățișarea de pe icoană, rămânând în aceeaşi poziție care se vede până astăzi. Atunci starețul, avertizat la vreme, mulțumind cu lacrimi Maicii Domnului pentru grija pe care le-o poartă, i-a mobilizat pe toţi călugării şi  i-a alungat pe pirații care se aflau ascunși pe lângă ziduri și așteptau deschiderea porților. De atunci, în amintirea minunii salvării mânăstirii, călugării păstrează mereu o candelă aprinsă în fața sfintei icoane. Totodată, în fiecare  zi de vineri se slujește Sfânta Liturghie în cinstea ei și se cântă Paraclisul Maicii Domnului. În legătură cu această icoană, se mai povestește minunea făcută cu Sfântul Neofit Prosmonarul, care era slujitor în acest paraclis. După ce s-a împărtășit cu Sfintele Taine, a fost avertizat de Maica Domnului că I se apropie sfârşitul. Într-adevăr, ducându-se spre chilia sa, monahul a simțit că puterile încep să-l părăsească. El și-a cerut iertare de la toți frații săi întru penitenţă şi apoi și-a dat uşurat şi fericit sufletul în mâinile Maicii Domnului.

Icoana cu Maica Domnului cea Izvorâtoare de ulei (Eleovritissa)

 Această icoană se află într-un loc mai deosebit al mânăstirii Vatopedu. Unde anume? Chiar în magazia de ulei a mânăstirii și a fost pictată în secolul al XIV-lea. Într-o vreme, când nu mai era ulei în mânăstire, călugărul Ghenadie, care era însărcinat cu aprovizionarea mânăstirii, a început să facă economie la ulei, folosind doar strict pentru nevoile bisericii. Bucătarul s-a dus la stareț și s-a plâns că nu i se dă ulei pentru mâncare. Atunci starețul a poruncit monahului î Ghenadie să dea ulei pentru nevoile mânăstirii, fără să se îngrijească el de lipsa acestuia, căci Maica Domnului nu-i va lăsa și I se va face milă de  ei. Într-o bună zi, pe când a intrat el în cămară, a văzut că vasele erau atât de pline, încât uleiul curgea din abundenţă  pe jos, ajungând până la ușă. Atunci fericitul Ghenadie a mulțumit cu lacrimi fierbinţi Maicii Domnului pentru această minune și a alergat într-un suflet la stareț, spunându-i de purtarea de grijă a Preasfintei Stăpâne. Atunci starețul l-a întrebat: „Vezi tu cât de mult poate ascultarea și credința în Maica Domnului?”. De atunci, această icoană are o mireasmă deosebită. Înainte de a pleca spre sihăstria Colciu, unde urma să înnoptăm, am aflat că mânăstirea are o zestre deosebit de bogată de carte. Biblioteca mânăstirii cuprinde aproape 40.000 de cărţi tipărite şi 2.000 de codice manuscrise, unele de o valoare inestimabilă pentru cultura şi istoria universală,  precum cea mai veche copie după vestita lucrare Geografia lui Ptolemeu  copie din secolul XIII) şi o copie din secolul al IX-lea după Psalmii lui David, purtând pe prima pagină semnătura olografă a însuşi împaratului Constantin Monomahul.

Actualmente, puternica Mânăstire Vatopedu are în jur de 80 de călugări din mai multe țări, între care se nevoiesc spre cele sfinte şi vreo 12 monahi români.

Va urma