Comitetul de Urgenţă al Ligii Profesioniste de Fotbal a decis, ieri, în unanimitate, în baza articolului 44.1 din ROAF, să amâne startul returului Diviziei A cu o săptămână. Prima etapă era programată în acest week-end, dar ninsorile abundente au făcut ca majoritatea terenurilor să devină impracticabile şi mai multe cluburi au solicitat să se întârzie cu o săptămână debutul campionatului. În aceste condiţii, fiecare etapă va fi decalată cu o săptămână faţă de programul iniţial. Asta, după ce marţi şi Federaţia Română de Fotbal (FRF) a decis ieri ca şi Diviziile B şi C să se reia cu întârziere de şapte zile.