Guvernul japonez a aprobat, marţi, o serie de proiecte de lege care autorizează în particular o cooperare militară sporită cu Statele Unite în cazul unor atacuri împotriva arhipelagului nipon, relatează AFP. Guvernul va supune votului Dietei cele şapte proiecte ale sale, care vor fi dezbătute până la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare, a precizat purtătorul de cuvânt al cabinetului nipon. Proiectele de lege se înscriu într-un vast program de reformare a strategiei militare japoneze, determinat de criza din Irak. Premierul nipon, Junichiro Koizumi, a cerut miniştrilor săi să implementeze noua legislaţie cât mai rapid, având în vedere "importanţa şi urgenţa sa". Potrivit unui text de lege aprobat marţi, primul ministru are dreptul de a autoriza folosirea de către armata americană a terenurilor sau clădirilor proprietate privată dacă Japonia este atacată sau ameninţată. Japonia cultivă această alianţă din ce în ce mai strînsă cu SUA sub impulsul premierului M. Koizumi, considerat a fi de orientare pro-americană.