Din primii ani de şcoală fiecare elev se străduieşte să-şi însuşească scrisul caligrafic, frumos şi ordonat, conform regulilor ortografice. Se presupune că şi medicii au avut timp în perioada învăţământului preuniversitar, dar şi în cei 6 ani de facultate de medicină să scrie lizibil măcar denumirea medicamentelor în reţetele eliberate, să nu fie nevoit bietul bolnav să citească reţeta cu lupa sau să caute traducător. Sunt şi oameni simpli care poate nu au atâta carte, dar ar vrea ştie ce medicamente le-a prescris medicul. Uneori nici farmacistele nu reuşesc să descifreze denumirea medicamentelor prescrise de doctor. De exemplu, în data de 18.02.2007, la o farmacie de pe Bulevardul Dacia, un bătrân de peste 75 de ani a venit cu o reţetă să-şi cumpere medicamente ale căror denumiri nu le putea descifra, dar şi farmacistele au fost puse în încurcătură, plimbând reţeta din mână în mână, poate vreuna dintre ele să desluşească enigmaticul scris. Aş spune că un asemenea scris denotă mai degrabă dispreţ faţă de bolnav. Dacă ar fi un singur caz de acest fel nu ar merita vâlva, dar sunt prea multe situaţii în care asistentele medicilor de familie, care completează reţetele, nu se străduiesc să scrie cât de cât caligrafic, ceea ce nu este mare lucru. Pacientul are dreptul să ştie pe ce medicament dă banii la farmacie, că şi aşa sunt foarte scumpe, pentru că uneori nu mai apucă să-şi ia compensate sau gratuite.