Un repertoriu muzical variat, prezenţa unui corp de balet fermecător, dansuri autentice, zeci de costume impresionante, charismă, talentul şi pasiune totală. Iată cuvintele care descriu ansamblul Alexandrov, Corul Armatei Roşii. 64 de membri ai orchestrei au murit duminică într-un accident de avion.

Un avion aparţinând Ministerului rus al Apărării la bordul căruia erau 92 de persoane a dispărut imediat după decolarea din oraşul rus Soci. Toate cele 92 de persoane aflate la bordul avionului militar rus prăbuşit duminică în Marea Neagră au murit, anunţă Ministerul rus al Apărării. Avionul militar, de tip Tupolev Tu-154, decolase de la Soci şi a dispărut de pe ecranele radarelor după circa 20 de minute. Avionul făcuse escală la Soci pentru realimentare, după decolarea iniţială de pe Aerodromul Şkalovski, situat în apropiere de Moscova. Aeronava militară a dispărut de pe radare în jurul orei 5.40 (4.40, ora României). Pe lista pasagerilor figurează membri ai Orchestrei militare Aleksandrov şi jurnalişti. Orchestra urma să susţină un concert de sărbători în Baza militară rusă situată în oraşul sirian Hmeymim. 64 de membri ai Orchestrei Aleksandrov au murit duminică în accidentul de avion. Printre cei care s-au stins din viaţă se numără şi Valeri Halilov, şeful de orchestră. Un repertoriu muzical variat, prezenţa unui corp de balet fermecător, dansuri autentice, zeci de costume impresionante, charisma, talentul şi pasiunea totală sunt doar câteva dintre ingredientele cu care corul orchestrei militare Aleksandrov şi-a dobândit în timp o reputaţie internaţională de prestigiu. Un cor de bărbaţi care interpretau piese ruseşti şi cover-uri tulburătoare. Voci baritonale intonau muzica, cu accent rusesc şi demnitate emfatică. Piesele treceau cu uşurinţă din registru solemn în registru comic, parodic. Au ajuns virali pe internet atunci când au înregistrat un cover după Daft Punk, piesa generaţiei actuale. Bărbaţii înveşmântaţi în uniformă militară de paradă şi cu epoleţi cântau: "We've come too far to give up who we are".

Corul Alexandrov este cel mai mare ansamblu artistic din Rusia. Data înfiinţării este considerată ziua de 12 octombrie 1928, atunci când a avut loc și primul concert pe scena Casei Centrale a Armatei Roşii. În acele timpuri, ansamblul era format din doar 12 persoane. La jumătatea anilor '30, corul număra deja aproape 300 de membri, iar renumele său depăşise demult graniţele Uniunii Sovietice.