Proiectele pentru accesarea fondurilor UE, destinate pescuitului şi acvaculturii se pot depune din 1 iunie 2007, dată la care se va finaliza Programul Operaţional pentru Pescuit Programul Operaţional pentru Pescuit reprezintă documentul care stabileşte metodologia prin care se pot accesa fondurile europene alocate României în perioada 2007-2013 în domeniul pescuitului. Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) va finaliza Programul Operaţional pentru Pescuit la începutul lunii iunie, urmând ca la mijlocul lunii să fie transmis la Bruxelles. Pentru această perioadă, România primeşte 230 de milioane de euro din Fondul European pentru Pescuit (FEP), iar Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) este instituţia care va gestiona aceste fonduri. Din momentul în care Programul va fi finalizat, se pot depune proiecte pentru accesarea fondurilor europene. În acest an se pot accesa fonduri europene în limita a 15 milioane de euro, reprezentând 7% din cele 230 de milioane pe care România le va primi până în 2013 de la UE pentru acest sector. Proiectele pentru dezvoltarea acvaculturii pot beneficia de o cofinanţare de 60%, din care 45% reprezintă fonduri europene, iar diferenţa este asigurată de la bugetul de stat. Beneficiarii acestei măsuri pot fi agenţii economici, asociaţiile şi organizaţiile de producători sau instituţiile publice. În Programul Operaţional pentru Pescuit sunt stabilite cinci axe prioritare, în funcţie de care se vor aloca fondurile europene, respectiv adaptarea flotei de pescuit, acvacultura, măsuri de interes comun, dezvoltarea durabilă a zonelor pescăreşti şi asistenţa tehnică. Solicitanţii vor depune proiectele la ANPA, iar plăţile vor fi realizate de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP).