Marele actor Eugen Ţugulea a fost sărbătorit la Casa de Cultură a municipiului Oradea miercuri, 19 mai, în cadrul ciclului de manifestări "Pro Meritis", cu prilejul împlinirii a 45 de ani închinaţi Teatrului. În acest sens, Elisabeta Pop (fosta secretară literară a Teatrului de Stat Oradea) a vorbit despre viaţa şi activitatea celui care s-a dăruit fără rezerve instituţiei pe care a condus-o vreme de aproape 15 ani. "Eugen Ţugulea a condus Teatrul între 1960-1968 şi 1972-1977, într-o perioadă în care nimeni nu vroia să facă acest lucru. Ca actor, a jucat 140 de roluri, de la gropar, victimă, ţăran, călugăr, ziarist, elev, profesor, până la preot, colonel, voievod, avocat sau filosof grec. Aceste roluri înseamnă aproximativ 3000 de reprezentaţii, în 3000 de seri, sub privirile necruţătoare ale rampei", a mărturisit celor prezenţi Elisabeta Pop. Ca director al instituţiei teatrale, el s-a înconjurat de oameni potriviţi, care au rămas de la absolvire până astăzi. Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria şi-a manifestat de curând recunoştinţa pentru ajutorul primit din partea prof. Eugen Ţugulea, în îndrumarea profesionistă a echipei de teatru amator de la Giula. Meşteşugul de a stăpâni "vorbele" l-a determinat ca, astăzi, în calitate de profesor, să transmită mai departe acest "dar" studenţilor săi, prin susţinerea unui curs de "Arta vorbirii" la Universitate. "În ciuda gravităţii pe care o afişa, omul Eugen Ţugulea a dat dovadă întotdeauna de sensibilitate şi dragoste de oameni, de devotament faţă de instituţia teatrală cu care s-a identificat până la sacrificiu, lucru care nu l-a împiedicat să fie un familist convins. În continuare, s-a recitat poezia Anei Blandiana "Când voi fi îmbătrânit", urmată de un moment muzical susţinut de Iuliana şi Florian Chelu. "N-am crezut niciodată despre mine că sunt mai mult decât sunt", a spus despre sine Eugen Ţugulea.