Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă lansarea în perioada 27 decembrie 2017 - 30 iunie 2018 a celei de-a doua sesiuni din 2017 de depunere a Cererilor de finanţare pentru submăsura 4.1a „Investiţii în exploataţii pomicole” din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020).

Fondurile disponibile pentru submăsura 4.1a „Investiţii în exploataţii pomicole” se ridică la 85.000.000 euro. Pragul minim de selecţie al proiectelor aferente sM 4.1a este de 10 puncte. Pragurile de calitate lunare pentru sM4.1a sunt următoarele: 40 de puncte (27.12.2017 - 27.01.2018); 35 de puncte (28.01.2018 - 28.02.2018); 30 de puncte (01.03.2018 - 31.03.2018); 25 de puncte (01.04.2018 - 30.04.2018); 20 de puncte (01.05.2018 - 31.05.2018); 10 puncte (01.06.2018 - 30.06.2018). Conform precizărilor din Ghidul solicitantului, depunerea Cererilor de finanţare pentru submăsura 4.1a, se va face on-line pe www.afir.info, începând din data de 27 decembrie 2017, ora 9.00. Solicitantul de finanţare trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în Ghidurile Solicitantului aferente acestor submăsuri. Ghidurile Solicitantului pentru fiecare submăsura se aproba prin Ordin al Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi sunt publicate pe site-ul AFIR. Termenul limită de depunere pentru sesiunea de cereri de proiecte aferentă sM 4.1a este 30 iunie 2018, ora 16.00. Depunerea continuă a proiectelor în cadrul sesiunii se opreşte înainte de termenul limită, conform prevederilor Ordinul MADR nr. 154/ 2017 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al procesului de selecţie şi al procesului de verificare a contestaţiilor pentru proiectele aferente măsurilor din PNDR 2020. De precizat că informaţii detaliate privind accesarea şi derularea măsurilor din cadrul PNDR sunt cuprinse în Ghidul solicitantului.

Reamintim că, scopul investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este creșterea competitivității exploatațiilor pomicole prin dotarea cu utilaje și echipamente, înfiinţarea, modernizarea și/ sau extinderea unităţilor de procesare, înființarea de plantații pomicole, reconversia plantațiilor existente și creșterea suprafețelor ocupate de pepinierele pomicole. Printre obiectivele submăsurii 4.1a se numără: creșterea competitivității, diversificarea producției, creșterea calității produselor obținute și îmbunătățirea performanței generale a exploatațiilor pomicole, respectiv creșterea valorii adăugate a produselor prin sprijinirea procesării fructelor la nivel fermă și a comercializării directe a produselor obținute; dezvoltarea lanțurilor scurte de aprovizionare. Pentru a beneficia de sprijin nerambursabil, persoana/entitatea solicitantă trebuie să aibă statutul de: persoană fizică autorizată (în cadrul fermierilor individuali) sau de întreprindere individuală, întreprindere familială, societate în nume colectiv (SNC), societate în comandită simplă (SCS), societate pe acţiuni (SA), societate în comandită pe acţiuni (SCA), societate cu răspundere limitată (SRL) sau societate comercială cu capital privat. De asemenea, pentru a putea fi declarat eligibil, beneficiarul trebuie să desfăşoare activităţi economice sub formă de întreprindere individuală, întreprindere familială, PFA, sau persoană juridică română.