Dorinţa oricărui gospodar este să aibă în grădină o mare diversitate de fructe, din care să poată consuma o perioadă cât mai mare de timp, iar surplusul să-l poată valorifica pe piaţă, pentru a-şi recupera investiţia. În primul rând, fiecare se orientează spre soiuri valoroase de cireş, cais, piersic, prun, păr, măr etc., cu coacere timpurie. Acest lucru se poate realiza numai prin schimbarea concepţiei că orice pom este bun în livadă, prin procurarea de puieţi însoţiţi de certificat de calitate, care au fost achiziţionaţi de la staţiuni pomicole de profil. Din păcate, în Piaţa Cetate apar în fiecare zi vânzători ambulanţi cu pomi de vânzare, care nu au văzut niciodată pepiniera sau altoiul. Cumpărătorii creduli, fără să-şi dea seama de provenienţa materialului săditor, la lauda vânzătorilor neautorizaţi, sunt ademeniţi cu puieţi nealtoiţi, găsiţi la întâmplare prin desişul lizierelor de pe dealurile din jurul Oradiei şi de pe la Episcopia Bihor. Fiindcă sezonul cu atmosferă primăvăratică permite să se facă plantări, zilele trecute, un cetăţean de la marginea cartierului Oncea venise la piaţă cu 20 de puieţi de cireşi nealtoiţi, spunând că sunt din cel mai bun soi. Cine să-l creadă, dacă el nu avea nici o dovadă în acest sens? Se poate trage concluzia că, în lipsa controlului organelor competente, în pieţe cumpărătorii pot fi uşor păcăliţi, aducându-se daune fondului pomicol. Şi aşa, după 1989, fondul pomicol în judeţul Bihor s-a degradat drastic. În livezi, pomii s-au distrus din cauza neglijenţei proprietarilor care au crezut că le cade para mălăiaţă în gură, fără tehnologie adecvată de lucrări la întreţinere ca la carte. Nici pomicultura nu poate rămâne în afara alinierii la standardele europene ca să se poată obţine producţii performante şi cu recolte de fructe din sortimente competitive pe piaţa internă şi la export. Desigur, cu material săditor achiziţionat la întâmplare, necontrolat din punct de vedere calitativ, nu se poate realiza acest lucru.