China se concentrează pe inovația științifică, trecând de la faza de copiere a unor produse și componente la etapa de căutare a noilor cunoștințe, cheltuielile țării pentru dezvoltare și cercetare reprezentând 2% din PIB, potrivit Quartz.

 

Guvernul chinez dezvoltă sisteme de inovare în țară, investind în aproape 100 de parcuri tehnologice și științifice, universități și instituții de cercetare guvernamentală, care le oferă sprijin noilor întreprinderi. În 2013, guvernul chinez și mediul de afaceri au investit aproximativ 190 de milioane de dolari în cercetare-dezvoltare, cifră care reprezintă aproape 40% din investițiile anuale de cercetare-dezvoltare din SUA.

Autorii articolului din publicația Quartz au identificat trei etape ale dezvoltării Chinei. Prima implică trecerea de la copierea componentelor la realizarea unui produs adecvat unui scop. Urmează etapa care vizează atingerea standardelor mondiale și trecerea de la căutarea de noi resurse la căutarea de noi cunoștințe.

În prima fază de dezvoltare, companiile chinezești au început prin copierea produselor și a proceselor firmelor din Vest sau prin fabricarea componentelor pentru lanțurile de aprovizionare a companiilor multinaționale. Producătorilor chinezi le-au fost impuse standarde ridicate de calitate la prețuri reduse de către partenerii de afaceri.

Cererea din partea consumatorilor casnici a fost, inițial, pentru produse ieftine, dar producătorii chinezi au dezvoltat produse suficient de bune, combinând adecvarea pentru un anumit scop cu costurile scăzute. De exemplu, un startup a creat „Apple Peel”, o componentă care poate fi folosită cu iPod Touch pentru a-l trasforma într-un telefon asemănător iPhone.

Următoarea etapă a vizat standardele globale stabilite de firmele chinezești, în special cele active pe piețele de export. Multe dintre companiile din China îndeplinesc, acum, standardele de calitate, dar puține sunt recunoscute în afara țării.

Lipsa recunoașterii la nivel mondial a dus la căutarea de noi cunoștințe, în detrimentul unor noi resurse. În prezent, companiile se extind în afara țării, datorită investițiilor făcute pe plan intern și banilor generați de succesul acestora. Spre deosebire de expansiunea anterioară a firmelor chinezești care au investit în petrol și alte resurse naturale, această etapă implică exploatarea inovațiilor dezvoltate în țară și aplicarea acestora în piețele industriale și cele de consum din țările din Vest.

Intrările pe piețele străine ale afacerilor chinezești se realizează, deseori, prin achiziții, iar firmele europene au fost principalele ținte. Alte companii au fondat centre de cercetare și devoltare în Statele Unite și Europa, în zone precum Silicon Valley. Spre exemplu, Huawei, producătorul de echipamente telecom și smartphone-uri a dezvoltat o rețea globală de 16 institute de cercetare și dezvoltare.