DECESE

* "Milostenia de moarte mântuieşte şi acesta va curăţi tot păcatul; ceia ce fac milostenie şi dreptăţi umple-se-vor de viaţă, iar cei ce păcătuiesc vrăjmaşi îşi sunt vieţile lor". (Torith 12, 9-10),
ANA ŢIGAN,
OTTO KUKI,
ROZALIA FORRAI,
SANDOR PASKUJ,
MARIA MOŞ,
SANDOR KUN.
Îngerii voştri păzitori să vă acopere cu aripile lor. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON STOP „LA CAPĂTUL DRUMULUI" S.R.L.

 

* Venim şi plecăm, trăim, iar apoi ne stingem sub privirile neputincioase ale celor dragi. La fel te-ai stins şi tu, fără să spui un cuvânt, scumpul meu soţ,
GAVRIL GROZA.
Dumnezeu să te odihnească în pace. Înmormântarea va avea loc în localitatea Mizieş, astăzi, 8 octombrie 2009, ora 13.00. Soţia Verona. (2647)

 

* Un suflet bun şi blând,
GAVRIL GROZA,
care aici pe pământ ne-a ajutat şi ne-a iubit, acum s-a înălţat la ceruri, departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu. Odihneşte-te în pace. Înmormântarea are loc azi, 8 octombrie, ora 13.00, în localitatea Mizieş. Nepoţii Alina şi Marinel Petruse Goina. (2650)

 

* Tristeţe şi lacrimi sunt în sufletul nostru acum când ne despărţim de scumpul nostru tată, socru, bunic şi străbunic,
GAVRIL GROZA.
Dumnezeu să te odihnească în pace. Fiica Mariana Goina cu familia. (2648)

 

* Cu inima îndurerată îl conducem pe ultimul său drum pe iubitul nostru tată, socru, bunic şi străbunic,
GAVRIL GROZA.
Dormi în pace. Fiica Dorina Piţ cu familia. (2649)



* Cu adâncă durere în suflete, ne despărţim de iubita noastră soţie, mamă şi bunică,
SAVETA LILE,
de 81 de ani. Înmormântarea are loc azi, 8 octombrie 2009, ora 13.00, în localitatea Gepiş, comuna Lăzăreni. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Familia în veci îndurerată. (2646)

 

* Cu ochii în lacrimi şi inimile pline de tristeţe şi durere, ne despărţim de iubitul nostru văr şi unchi,
VASILE SCROFAN,
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Familia Moş Ionel, Sorina, Ioana, Andreea şi Florica. (2679)

 

* Suntem alături de familie, soţia Mărioara şi fiii Claudiu şi Cătălin, în aceste grele momente când se despart de bunul lor soţ şi tată,
VASILE SCROFAN.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Familia Matica Dumitru, Cornelia, Gabriel şi Gavril. (2680)

 

* Suntem alături de vecina noastră doamna Stănescu Eva, acum la despărţirea de soţul drag,
IOAN VLADIMIR STĂNESCU.
Sincere condoleanţe. Familiile Luca Aurel şi Gui Ionel. (2666)

 

* Dragă Eva, suntem alături de tine, în aceste momente cumplit de grele prin care treci, acum la despărţirea fulgerătoare de soţul tău drag şi prietenul nostru,
IOAN STĂNESCU
(Jean), fost antrenor emerit de Tir. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică şi pe tine să te mângâie. Înmormântarea va avea loc vineri, 9 octombrie 2009, ora 14.00, din Capela Haşaş, Cimitirul Municipal. Fam. Cionca Traian. (2707)

 

* Suntem alături de fam. Stănescu, acum la durerea pricinuită de trecerea în nefiinţă a celui care a fost un om deosebit, antrenor emerit
IOAN STĂNESCU.
Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească. Fam. Dan Marcel şi Mirela. (2716)

 

* Un ultim omagiu colegului nostru, antrenor emerit
IOAN STĂNESCU.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul D.S.J. Bihor. (2717)

 

* A plecat în veşnicie, după o lungă şi grea suferinţă, micuţa noastră steluţă,
BOBICA POP.
Am învăţat de la tine ce înseamnă credinţa, răbdarea, dragostea şi nădejdea, privind spre cer unde Dumnezeu ne-a făgăduit viaţă fără dureri. Ai ştiut să plângi în tăcere numai cu sufletul, ca să ne protejezi pe noi, cei care de acum înainte îţi vom simţi lipsa. Mulţumim lui Dumnezeu că o vreme am putut fi împreună şi ai fost pentru noi o binecuvântare. Domnul să vă întărească pe voi, Liviu, Ligia şi David, şi să avem în noi speranţa în credinţa revederii. Sora Cati şi soţul Mihai Creţu cu familia. (2664)

 

* Ţi-ai luat zborul spre glorie tu, cea mai iubită dintre surori,
ELISABETA POP,
şi absenţa ta va fi dureroasă, dar mă rog ca cei pe care i-ai iubit atât, Ligia, David, Liviu, să nu se uite cu tristeţe la viaţa pe care ai sfârşit-o, ci cu speranţa la cea pe care abia acum o începi. "Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire" 1. Cor. 15:53. Cu dragoste alături de cei rămaşi, sora ta Maria Iştoc, din Paris. (2683)

 

* Suntem departe în trup, dar alături de voi, Liviu, Ligia şi David, în aceste momente de durere cauzate de pierderea surorii, cumnatei şi mătuşii dragi,
ELISABETA POP (BOBY).
Dumnezeu să-i dea pace şi odihnă sufletului său. Fratele Nelu, Dorina şi Alina Iştoc, din Canada. (2684)

 

* Nu găsim cuvinte să vă mângâiem, dragii noştri Liviu, Ligia şi David. Vă suntem alături şi cu inima grea ne despărţim de nepreţuita noastră cumnată şi mătuşă,
ELISABETA POP (BOBY).
O vom păstra în suflete aşa cum era vie, generoasă, plină de bunătate şi afecţiune. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Viorica Iştoc, Adela, Marius, Diana şi Paula Carţiş. (2685)

 

* Un rămas bun, ca o fâlfâire de aripi pentru sora mea de sânge,
ELISABETA (BOBY) POP,
(născută Iştoc). Te voi pomeni mereu în rugăciunile mele. Scriitorul Nicolae Iştoc. (2686)

 

* Suntem alături de vecinii noştri Liviu, Ligia şi David, în marea durere pricinuită de pierderea prematură a bunei lor soţii şi mame. Fam. Baciu Petru şi Ileana. (2693)

 

* Suntem alături de fam. Pop Liviu îndoliată de pierderea regretatei soţii şi mame. Liliana şi Victor Cîrdei cu copiii. (2692)

* S-a stins un suflet bun lăsând în urma sa lacrimi de durere. După o lungă şi grea suferinţă, ne despărţim acum cu durere în suflete de cea care a fost sora şi mătuşa noastră,
ELISABETA POP.
Familia Florincuţa Ghiţă, Ani, Relu, Mioara, Laly şi Dadi. (2674)

 

* În aceste clipe grele pline de lacrimi şi durere de golul lăsat în urma sa prin moartea prematură a colegei
BOABI POP
suntem alături de familia greu încercată. Sincere condoleanţe din partea colegei de la Fundaţia de Scleroză, Florica Sălăjan cu familia. (2668)

 

* Suntem alături de familia Pop şi de sora, mătuşa şi naşa noastră Vivi Iştoc, la pierderea soţiei, mamei şi cumnatei,
BOBI.
A avut un suflet nobil, cinstit şi credincios. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, alături de părinţii şi fratele,
PAUL DRAGOMIR.
Geta şi Dan Iacobescu, Giani şi Cami Lucsan. (2697)

 

* Un suflet plin de dragoste, de bunătate şi credinţă, s-a ridicat la cer,
ELISABETA POP.
Suntem aproape de pastorul nostru, Pop Liviu, de Ligia şi David, acum când trec prin grea încercare, sprijinindu-i prin rugăciune şi prezenţă. Dumnezeu să vă mângâie, ferice de morţii care mor în Domnul. Membrii Bisericii Baptiste Harul, din Batăr. (2708)

 

* Suntem alături de familia îndurerată, acum când se despart de cea care le-a fost soţie şi mamă dragă,
ELISABETA POP.
Dumnezeu să mângâie familia îndurerată. Sincere condoleanţe din partea fam. Cuci Ioan şi fam. Cuci Valentin. (2713)

 

* Cu tristeţea care s-a aşezat în sufletele noastre, anunţăm trecerea la cele veşnice, după o lungă şi grea suferinţă, a socrului şi cuscrului,
FLORIAN GÂRBA.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Înmormântarea va avea loc în satul Cusuiuş, jud. Bihor, la data de 9 octombrie 2009, ora 13.00. Ginerele Ghiţă şi cuscra Floare. (2670)

 

* Cu adâncă durere care nu poate fi exprimată în cuvinte, acum când ne despărţim de iubitul nostru bunic,
FLORIAN GÂRBA,
cu ochii plini de lacrimi, dorim ca bunul Dumnezeu să-l aibă în grija Lui. Nepoata Dana, soţul Dan şi strănepoţii George şi Georgiana. (2671)

 

* Cu sufletele copleşite de durere, ne despărţim de cel care ne-a înconjurat permanent cu dragoste şi bunătate, iubitul nostru bunic,
FLORIAN GÂRBA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Nu te vom uita niciodată. Nepoata Marilena, soţul Cosmin şi strănepoţii Giulia şi Luca. (2672)

 

* Profund impresionaţi de decesul cuscrului nostru,
FLORIAN GÂRBA,
transmitem sincere condoleanţe familiilor îndoliate. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Cuscrii Sofi şi Iacob Biriş. (2673)

 

* La trista veste a trecerii în nefiinţă, mă despart cu durere de cuscrul meu,
FLORIAN GÂRBA.
Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace. Cuscra Maria Ţiţ. (2674)

 

* În aceste clipe grele, suntem alături de Marilena şi Cosmin, la trecerea în nefiinţă a bunicului lor drag,
FLORIAN GÂRBA.
Sincere condoleanţe. Fam. Răzvan şi Carmen Biriş. (2675)

 

* Suntem alături de finii noştri Dana şi Dan Ţiţ, acum când bunicul lor drag,
FLORIAN GÂRBA,
a plecat dintre noi. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Mircea Muţiu. (2690)

 

* Sincere condoleanţe naşilor Dana şi Dan Ţiţ, acum când îl conduc pe ultimul drum pe bunicul lor drag,
FLORIAN GÂRBA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. Monica şi Lucian Bakos. (2691)

 

* Un suflet bun şi blând,
TEODOR CIONCA,
care aici pe pământ ne-a ajutat şi ne-a iubit, acum s-a înălţat la ceruri, departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu. Odihneşte-te în pace, iubit soţ, tată şi bunic. Familia îndurerată. (2682)

 

* Suntem alături de fam. Cionca, la trecerea în nefiinţă a celui care a fost prietenul nostru bun,
TEODOR CIONCA.
Dormi în pace, suflet bun. Fam. Şule Teodor şi Anica. (2681)

 

* Suntem alături de Elvira Delcea şi familiile Lengyel şi Robotin, la durerea pricinuită de dispariţia prematură a celui care a fost
ROMULUS LENGYEL,
fiu, frate, soţ, tată şi bunic. Dumnezeu să-l odihnească. Familia Ţicra Eugen, Doina şi Corina. (2705)

 

* Cu profundă mâhnire, am primit vestea trecerii fulgerătoare şi premature la cele veşnice a celui care a fost fiu, soţ, tată, bunic şi frate iubit şi iubitor,
ROMULUS LENGYEL.
Suntem alături de tine, Elvira, prietena noastră de o viaţă, precum şi de familiile Lengyel şi Robotin. Dumnezeu să vă dea putere să mergeţi mai departe, iar pe cel dispărut să-l primească în lumea celor drepţi, dăruindu-i veşnică odihnă. Anişoara, Svetlana şi Sveto cu familiile. (2706)

 

* Mulţumim tuturor rudelor prietenilor şi cunoştinţelor care prin prezenţă, anunţuri, flori, au fost alături de noi la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a dragii noastre mame, soacre, bunici şi străbunici,
VETURIA CORPAŞ.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familia.

 

* Suntem alături de Sanyi Paskuj în aceste momente grele când se desparte de tatăl lui. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească. Sincere condoleanţe şi compasiune familiei îndurerate. Sorin, Felicia şi Anca.

 

COMEMORĂRI

* S-au scurs 6 ani de lacrimi, dor nesfârşit de când scumpa mea mamă,
MARIA BIVOLARU,
m-a părăsit, lăsând un gol imens în inima mea. Dumnezeu să te ierte şi să te odihnească în pace şi linişte în Împărăţia Sa. Mulţumiri celor care vor păstra un moment de aducere aminte. Parastasul de pomenire va avea loc în data de 10 octombrie 2009, la Biserica din comuna Borcea, jud. Călăraşi. În veci nemângâiată, fiica Cornelia. (2472)

 

* Azi, 8 octombrie 2009, se împlinesc 2 ani de când a plecat dintre noi, la cele veşnice, cel care a fost soţ, tată şi bunic,
înv. NISTOR FILIMON,
din Tileagd. Dumnezeu să-l odihnească. Soţia Ileana, fiul Dinu cu familia, din Oradea, şi fiica Marcela. (2631)

 

* Amintiri dragi împletite cu multe lacrimi de durere, mult dor, este ceea ce simt şi acum la împlinirea a doi ani de la trecerea la cele veşnice a iubitului meu fiu, cel care a fost
ing. MARCEL JURCA.
Bunul Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veşnică, iar celor care-i vor oferi o clipă de aducere aminte, recunoştinţă şi mulţumiri. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 10 octombrie 2009, ora 9.00, la Biserica Sf. Spiridon (lângă Spitalul de Copii). Mama Alexandrina. (2622)

 

* Tristă va rămâne pentru noi ziua de 8 octombrie, când în urmă cu trei ani s-a înălţat la ceruri sufletul bunului nostru soţ, tată, socru, bunic şi străbunic,
CRĂCIUN ILE,
din Groşi. Pentru grija, blândeţea, bunătatea şi dragostea cu care ne-a înconjurat, va trăi de-a pururi în inimile noastre, păstrându-i amintirea dragă. Mulţumiri celor care-i vor păstra o clipă de aducere aminte. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Soţia Florica, fiica Maria cu familia, fiica Florica şi familia, fiul Nicolae cu familia. (2669)

 

* Se împlinesc 18 ani de la trecerea la cele veşnice a lui
NELUŢU,
3 ani
ION,
1 an şi jumătate,
MARIA OLTEANU.
Avem sufletele noastre zdrobite de dor şi durere după cei dragi ai noştri, părinţi şi frate. Familia Bothazy Rodica cu nepoţii şi strănepotul din America. (2677)