Crişana Digitală
Cetățeanul surmenat
Campania electorală n-a început încă oficial, dar un lucru e cât se poate de clar, alegându-l pe Cătălin Cîrstoiu drept candidat pentru funcția de primar al Bucureștiului, PSDNL a dat, rău de tot, cu mucii-n fasole.
„Lumea celor patru războaie” poate părea un scenariu catastrofal de film prost, dar este totuși o posibilitate spre care ne îndreptăm în marș forțat. Este o chestiune de ani, nu de luni dar nici de decenii, deci putem vorbi de termen mediu. Dacă spunem 2030, de exemplu, adică pragul dintre decenii, ca termen de refrerință, trebuie luat doar orientativ, nu ad literam. Se poate întâmpla oricând și depinde de multe variabile.
Crişana TV
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Protopopiatul Ortodox Român Tinca, în strânsă colaborare cu Centrul Eparhial, a organizat conferința intitulată „Generația Dopaminei. Promisiuni și capcane fiziologice în lumea plăcerilor interzise”, susținută de binecunoscutul Părinte Arhidiacon Adrian-Sorin Mihalache.
Intrebarea Zilei
Pentru sprijinirea producătorilor tradiţionali, aţi fi de acord ca supermarketurile să aibă sâmbăta program până la ora 13.00, iar duminica să fie închise?
Comentarii
Nu există nici un comentariu.