Cea de a 24-a ediţie a Galei Premiilor UNITER găzduită de Teatrul Regina Maria a reunit la Oradea cele mai importante nume ale scenei româneşti, într-un spectacol care s-a dovedit emoţionant şi onest. Dincolo de o bună organizare şi un desfăşurător coerent, lipsit de timp morţi şi alocuţiuni pre(a)lungi, gala din 2016 a fost specială prin atmosfera creată, caldă, primitoare, specific ardelenească…

 

Prin Gala Premiilor UNITER, Oradea a beneficiat de vizibilitate, de promovare, de lobby, iar oraşul a simţit care sunt beneficiile turismului cultural. Oradea a fost promovată prin concursuri de fotografie, Oradea a fost promovată prin clipuri video, care anunţau viitoarea gală, Oradea a fost promovată prin clădirile ei emblematice, prin monumentele ei istorice, prin teatru şi prin artiştii ei. Gala Premiilor UNITER a adus Teatrul Regina Maria în casele tuturor românilor, prin intermediul TVR şi a fost prilej de a aminti telespectatorilor că Oradea înseamnă şi Eugen Ţugulea (premiul pentru O viaţă dedicată teatrului şi poeziei, aplauze pentru 60 de ani de teatru, care nu i-au şters modestia de pe umeri); Richard Balint (nominalizat pentru a doua oară la UNITER, răsplătit de premiul publicului); Alexandru Badea (tenor renumit la nivel mondial), muzicianul Dan Andrei Aldea (fostul lider al trupei Sfinx, stabilit la Oradea), Cvartetul Intermezzo (care a acompaniat cu eleganţă întregul spectacol), Clubul Feeling Dance (cea mai bună şcoală de dans a Oradiei).

Premiile UNITER pentru anul 2015 au fost: Cel mai bun spectacol - „Clasa noastră”, de Tadeusz Słobodzianek, Teatrul Naţional „Lucian Blaga” Cluj; Cel  mai bun regizor: Radu Afrim pentru spectacolul „Tihna” (Teatrul Naţional Târgu Mureş); Cel mai bun actor în „Marmură” (Teatrul Bulandra, Bucureşti); Cea mai bună actriţă în rol principal: Emilia Dobrin pentru rolul Elena din spectacolul „Casa cu pisici” (Teatrul Mic, Bucureşti); Cel mai bun actor în rol secundar: Marius Manole pentru rolurile Bătrânica apatică, Actorul din spectacolul "Între noi e totul bine" (Teatrul Naţional „I.L. Caragiale" din Bucureşti); Cea mai bună actriţă în rol secundar: Ilinca Manolache pentru rolurile din spectacolul „Anul dispărut. 1989" (Teatrul Mic, Bucureşti); Premiul pentru critică teatrală: Maria Zărnescu; Premiul pentru teatru radiofonic: „Jucătorul de table" de George Arion, dramatizarea radiofonică şi regia artistică Cezarina Udrescu; Premiul pentru teatru TV: „Buzunarul cu pâine" de Matei Vişniec, regia Tudor Chirilă, producţie a Societăţii Române de Televiziune;

Premiul pentru cel mai bun debut: Ada Galeş pentru rolul Denise din spectacolul „Copilul problemă" (Teatrul „Sică Alexandrescu" Braşov).

Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a membrilor, Senatul UNITER a acordat următoarele premii:Premiul de excelenţă: Gigi Căciuleanu, Premiul pentru întreaga activitate - actriţei Luminiţa Gheorghiu; Premiul pentru întreaga activitate - actorului Vladimir Găitan; Premiul pentru întreaga activitate - regizorului Victor Ioan Frunză; Premiul pentru întreaga activitate - scenografei Maria Miu; Premiul pentru întreaga activitate - criticului şi istoricului de teatru Anca Mănuţiu; Premiul special - compozitorului Adrian Enescu, pentru muzică de teatru; Premiul special - actorului Miklós Bács, „un mentor al tinerelor generaţii de actori"; Premiu special - dramaturgului Matei Vişniec, pentru „cel mai jucat dramaturg român contemporan"; Premiu special - actorului Eugen Ţugulea, pentru „o viaţă dedicată teatrului şi poeziei"; În cadrul galei au mai fost decernate: Premiul British Council: actorii Alexandra Rădescu şi Dorin Eugen Ionescu; Premiul preşedintelui UNITER: Emil Boroghină; Premiul pentru cea mai bună piesă românească a anului 2015: „Nadia", de Diana Florina Avrămuţ.

Printre cele mai emoţionante momente ale serii au fost premierea actriţei Luminiţa Gheorghiu, premierea coregrafului Gigi Căciuleanu şi a actorului Eugen Ţugulea, premii care au ridicat spectatorii de pe scaune sau care au fost acompaniate de aplauze prelungi. Îndelung aplaudat a fost şi momentul în care câştigătorul UNITER, Marian Râlea, i-a invitat în scenă pe Florin Piersic Jr. şi Richard Balint, împărţind astfel simbolic premiul pentru Cel mai bun actor.

Surpriza serii a fost fără îndoială prezenţa la gală a celebrei actriţe Jacqueline Bisset, cea care a şi înmânat ultimul şi cel mai important premiu al galei, pentru Cel mai bun spectacol.

Deşi s-a încheiat, pentru o bună perioadă de timp de acum înainte, Gala Premiilor UNITER va continua să contribuie la bunul renume al oraşului, va continua să promoveze Oradea şi teatrul orădean, prin ecourile ei.