Cea de-a XIV-a ediție a tradiționalei competiţii destinată în exclusivitate pescarilor din presa orădeană s-a derulat sâmbătă, 11 iunie, în localitatea Sântimreu. După patru ore de pescuit, pe o vreme plăcută, locul I a fost câștigat de Bajusz András de la „Bihari Naplo” urmat de Vasilică Ichim de la „Crișana” și de Ovidiu Pascu de la publicația „Muzeul Ţării Crişurilor”.

         Cupa Presei la Pescuit Sportiv s-a derulat într-o singură manșă şi a adunat pe malurile bălţii de la Sântimreu jurnalişti din presă scrisă, televiziune și online. Fiecare redacţie a avut posibilitatea de a fi reprezentată de doi pescari, însă fiecare dintre aceştia a concurat individual pentru premiile puse la bătaie de organizatori. Departajarea s-a făcut în raport de cantitatea totală de pește prins de fiecare participant. Locul I a fost ocupat de Bajusz András, reprezentantul cotidianului „Bihari Naplo”, care a reușit să scoată la aer 3,84 kg. de peşte. Locul secund şi l-a adjudecat Vasilică Ichim, din partea cotidianului „Crișana”, cu 1,65 de kg de pește, urmat de Ovidiu Pascu, din partea publicaţiei „Muzeul Ţării Crişurilor”, care a prins... aproape un kilogram de peşte. Premiul Special „Cea mai mare captură” i-a revenit lui Sorin Sotoc pentru un crap cântărind 3,41 kg., aducând astfel cea de-a doua distincţie pentru redacţia „Muzeul Ţării Crişurilor”. La finalul concursului, întreaga cantitate capturată a fost cântărită după care peștii au fost eliberaţi, manifestarea promovând astfel conceptul de pescuit sportiv „Catch and release! – Prinde și eliberează!”. Un premiu surpriză, mic dar stimulativ, a fost alocat celui mai tânăr dintre pescari, fiul jurnalistului Cristian Horgoş. La final, atât cei mai pricepuţi, cât şi cei mai puţin norocoşi dintre jurnaliştii participanţi au fost răsplătiţi cu un savuros bogracs, preparat cu pricepere de primitoarele gazde.

Premiile acordate au constat în ustensile și accesorii pentru pescuit, momeli, cupe și diplome, puse la dispoziţie de organizatori şi de sponsorii manifestării, firmele „Constructorul Sălard”, „Frigo Fruct”, „Forelit”, „Fir Întins” și „CB Baits”.

Ediţia I-a a „Cupei Presei la Pescuit Sportiv” s-a consumat în 6 mai 2000, concursul fiind organizat pe lacurile de pescuit sportiv şi de agrement ale bazinului piscicol Cefa.

La ediţia precedentă, jurnaliştii pescari au reuşit, în cele patru ore de concurs, să scoată la aer peste 37 de kilograme de peşte, care a fost apoi eliberat. Câştigători au fost Dorel Bara (cotidianul „Crişana”) care şi-a adjudecat Premiul I cu o captură totală de 10,1 kg. de peşte, urmat de Szatmári Tiberiu (site-ul „Informaţia de Bihor”) care a prins 7 kg. de peşte şi de Ciprian Banici (cotidianul „Crişana”) care a adunat în juvelnic 6 kg. de peşte. Premiul Special „Cea mai mare captură” i-a revenit atunci lui Bajusz András (cotidianul „Bihari Naplo”) pentru un crap care a cântărit 4,5 kg.

Concursul de pescuit staționar a fost organizat de Asociația Ecologistă „Ecobiectiv” şi Asociația de Vânătoare și Pescuit „Valea Barcăului”, care gospodărește complexul de agrement, gazda din ultimii trei ani a manifestării.

R. C.