Ieri, la Grădiniţa nr.30 s-a desfăşurat primul schimb interjudeţean, cu tema "Strategii de parteneriat educaţional". Gazdele au avut oaspeţi de seamă din Arad, 15 educatoare de la Grădiniţa nr. 20 din oraş, împreună cu doamnele inspectoare de specialitate din învăţământul preşcolar. Aproximativ 150 de copii, împărţiţi în şase grupe (în care s-au remarcat şi opt copii hipoacuzici) au desfăşurat o intensă activitate prin care micuţii au ilustrat, atât cât au putut ei de bine, cele trei tipuri de parteneriat: parteneriatul cu părinţii, cu şcoala (şcolarii din clasele I-IV în colaborare cu elevi de la Liceul Pedagogic) şi cu comunitatea - unde s-a pus accentul pe activităţile religioase. Desfăşurarea în bune condiţii a demonstraţiei a fost posibilă print-o bună colaborare a celor 11 educatoare din cadrul grădiniţei cu copiii. La eveniment, a participat, ca invitată de onoare, şi d-na Maria Ivănescu, inspector de specialitate din cadrul ISJ Bihor. "Pentru instituţia noastră, acest schimb de experienţă interjudeţean, pe lângă faptul că este în premieră, putem să afirmăm că este şi foarte valoros, cu atât mai mult cu cât suntem în plină reformă educaţională. În acest context, consider că acest schimb de idei este important şi folositor atât pentru noi, cât şi pentru invitaţii noştri", ne-a declarat Lucia Negrău, directoarea grădiniţei. Activităţile de la grupe au culminat cu un program muzical, susţinut de către studenţii de la Fcultatea de Muzică, care i-au acompaniat pe copii.