Perioada în care au putut fi trimise sesizări şi sugestii la adresa subiectelor pentru Bacalaureat şi teste naţionale se încheie azi. După acest sfârşit de săptămână, subiectele postate la adresa subiecte2007.edu.ro vor deveni finale şi vor fi completate cu rezolvările lor, care vor apărea de asemenea pe Internet. Variantele postate pe Internet acum o lună nu sunt definitive, Ministerul Educaţiei alegând să fie supuse unei analize a tuturor celor care puteau face sugestii şi sesizări cu privire la eventuale deficienţe. În acest sens, a fost acordat un interval de o lună, azi fiind ultima zi în care se mai pot trimite sesizări. Variantele finale ale subiectelor pentru examenele naţionale vor fi afişate în 19 februarie, dată la care vor apărea pe Internet şi rezolvările acestora. Astfel, elevii vor avea la dispoziţie toate informaţiile necesare pentru a promova aceste examene, la un click distanţă. Pentru ca toţi să intre în posesia lor, ministerul şi-a propus publicarea unor broşuri care conţin variantele finale ale subiectelor, cât şi rezolvările acestora. Broşurile vor trebui să ajungă în şcoli până la finalul lunii februarie, conform ultimelor promisiuni ale reprezentanţilor ministerului.