Cel puţin 880 de imigranţi au murit în naufragii produse pe Marea Mediterană săptămâna trecută, a anunţat marţi Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi, pe baza mărturiilor supravieţuitorilor, după ce un bilanţ anterior indica peste 700 de decese în decurs de trei zile, scrie Associated Press.

 

Un purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), William Spindler, a declarat marţi că anul acesta se doveşte a fi unul "extrem de letal" pe Marea Mediterană, în condiţiile în care s-au înregistrat 2.510 decese de la începutul anului faţă de cele 1.855 de anul trecut, din aceeaşi perioadă.

Spindler a reiterat apelul din partea UNHCR către Uniunea Europeană de a asigura mai multe căi legale prin care imigranţii să ajungă în Europa, acuzând că este ruşinos că UE nu a reuşit să relocheze decât chiar mai puţin de 2.000 de persoane în baza planului agreat în septembrie anul trecut care are în vedere 160.000 de imigranţi.

Duminică, un purtător de cuvânt al filialei UNHCR din Roma, Carlotta Sami, anunţase că cel puţin 700 de imigranţi au murit în urma a mai multor naufragii care au avut loc în cursul săptămânii trecute pe Marea Mediterană.

Bilanţul vine în urma a trei naufragii care au avut loc miercuri, joi şi vineri pe Marea Mediterană pe ruta Libia-Italia, bazându-se pe mărturiile supravieţuitorilor.

Circa 550 de persoane sunt date dispărute după ce o barcă s-a răsturnat joi, iar alţi 100 de imigranţi ar fi prinşi printre fragmentele unui alt vas care s-a scufundat miercuri. De asemenea, un număr nespecificat de persoane lipsesc după ce barca în care călătoreau pe Mediterană s-a scufundat vineri. Şi imigranţii care au supravieţuit altor naufragii recente pe Mediterană au sesizat dispariţia altor persoane cu care călătoreau, a precizat Sami.

Peste 500 de imigranţi au fost salvaţi sâmbătă din bărci supraaglomerate ale traficanţilor în apropiere de regiunea de coastă a Libiei, cu ieşire la Marea Mediterană, de autorităţi italiene şi irlandeze, după ce vineri în operaţiuni similare au fost salvaţi alte 2.000 de persoane.

Şaisprezece traficanţi de fiinţe umane, suspectaţi că au organizat, cu sprijinul unei organizaţii criminale libiene, călătoria dinspre Libia spre Italia pentru aproximativ nouă sute de imigranţi clandestini, au fost arestaţi în Sicilia, a anunţat marţi Parchetul din Catania, citat de Le Figaro.

Traficanţii, unsprezece marocani, doi palestinieni, un gambian, un etiopian şi un egiptean se aflau alături de 884 de imigranţi la bordul remorcherului italian Vos Thalassa şi au fost debarcaţi sâmbătă în Catania. Aceştia fuseseră salvaţi în urmă cu două zile din largul coastelor libiene.