La Școala Gimnazială „Dacia” din Oradea, elevii au hotărât să renunţe la o parte din jucării, mai exact să le vândă, iar banii obținuți să-i doneze în scop caritabil. Prin urmare, marți, 29 noiembrie, după orele de curs, și-au scos pe coridoare băncuțe, și-au așezat jucăriile și au început negocierile...

 

Este vorba despre tradiţionalul „Târg de jucării”, care se desfășoară anual în anumite școli din județul Bihor, în colaborare cu Asociația „ProBambini”. La evenimentul de marţi au participat 610 suflețele: 11 copii de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 5, educatoare Lavinia Dumea, unitate arondată școlii, 145 de școlărei ai claselor pregătitoare, care știu deja compune și descompune numerele în concentrul 0-10, aşadar au putut să-şi calculeze bănuţii, câțiva elevi din clasa a V-a C, prof. Simina Diana, precum şi majoritatea elevilor din clasele I-IV. La finalul acţiunii, cei mai pricepuți „comercianți” s-au dovedit a fi elevii claselor a treia, în special cei din clasa a III-a A, prof. învățământ primar Simona Fabian, urmați apoi de cei din clasele a II-a, remarcându-se clasa a II-a A, prof. învățământ primar Simona Cobe. Cei mai harnici au fost, însă, elevii Alex Vlăduț și Darius Gherghel din clasa a IV-a B, prof. învățământ primar Paula Vidican.

„Această activitate extracurriculară are multiple valențe educative, alături de gradul înalt de atractivitate. Cadrele didactice implicate în acest proiect  mulţumesc pe această cale părinţilor, partenerii noştri de nădejde, pentru sprijinul acordat. La rândul meu, în calitate de coordonator local al proiectului, ţin să le mulţumesc colegelor mele cadre didactice pentru solicitudinea și implicarea de care dau dovadă an de an, cu ocazia organizării acestei acţiuni devenită tradiţie la Şcoala Gimnazială Dacia”, ne-a declarat prof. învățământ primar Florica Hava, care a mai adăugat că jucăriile rămase vor fi donate unor copii orfani.