Stânga radicală franceză a declanșat o polemică în Franța în jurul drapelului Uniunii Europene, format dintr-un cerc de douăsprezece stele aurii pe un fundal albastru, cerând ca acesta să fie retras de pe clădirea Adunării Naționale, determinându-l astfel pe președintele Emmanuel Macron să reacționeze și să promită menținerea lui. Extrema dreaptă a reacţionat şi ea.

 

„Domnule președinte, nu aveți dreptul să impuneți Franței o emblemă europeană confesională. Aceasta nu este a ei”, a subliniat miercuri, într-un comunicat, liderul stângii radicale Jean-Luc Melenchon. Mișcarea anticapitalistă și antieuropeană a lui Jean-Luc Melenchon, Franța Nesupusă, a promis săptămâna trecută să retragă drapelul european din parlamentul francez, pentru a-l înlocui cu cel al ONU, invocând „o problemă în a arbora un drapel ce nu se bucură de consens”.

Emmanuel Macron a anunțat marți că va recunoaște oficial drapelul european la viitorul summit al UE, pentru ca acesta să nu mai poată fi retras din Adunarea Națională a Franței. Este vorba de semnarea Declarației 52 a Tratatului de la Lisabona, care dispune ca „drapelul reprezentând un cerc de douăsprezece stele aurii pe fond albastru, imnul inspirat din simfonia a IX-a a lui Ludwig van Beethoveen, Odă Bucuriei, deviza Uniți în diversitate, euro în calitate de monedă a UE și Ziua Europei sărbătorită la 9 mai vor continua să fie simboluri ale apartenenței comune a cetățenilor la UE și ale legăturii lor cu aceasta”.

Formula, al cărei spirit era prezent în Tratatul pentru Constituția Europeană, respinsă în 2005, a fost reluată în anexa Tratatului de la Lisabona din 2007 și semnată de 16 state membre, însă până acum nu și de Franța. Or, pentru Melenchon această declarație „nu poate fi semnată” de șeful statului „fără votul și acordul parlamentului francez”.

Mai multe figuri marcante ale extremei drepte s-au revoltat de asemenea împotriva anunțului făcut de Macron. Astfel, șefa extremei drepte franceze Marine Le Pen l-a acuzat miercuri, pe Twitter, pe șeful statului francez, că acționează ca „un lacheu al UE”, estimând că decizia lui este „ultimul cui bătut în sicriul «Nu»-ului din 2005”, cu referire la rezultatul referendumului organizat în Franța asupra Constituției Europene.

Pe eșicherul dreptei, Julien Aubert, deputat din partea Republicanilor, a deplâns pe Twitter că președintele francez face „încă un pas spre federalism”.

Drapelul UE a fost arborat la Adunarea Națională în timpul mandatului de cinci ani al fostului președinte al Franței, socialistul Francois Hollande.