Ieri, s-au împlinit 71 de ani de la evenimentele sângeroase care au avut loc la Atelierele Griviţa din Capitală. În manualele de istorie numele lui Vasile Roaită este pus la loc de cinste, fiind considerat omul "providenţial" care a tras sirena din incinta atelierelor, chemând lucrătorii la grevă şi care a plătit cu viaţa acest "act de curaj". Numele său este purtat şi astăzi de unele localităţi, străzi, bulevarde, grupuri şcolare, deşi există martori ai acelor evenimente care contrazic istoria. În cartierul bucureştean Colentina trăieşte Constantin Negrea, fost muncitor în cadrul Atelierelor Griviţa, şi unul dintre participanţii la evenimentele din 16 februarie 1933.

Constantin Negrea susţine că el este cel care a tras sirena şi că Vasile Roaită este un impostor. A încercat să ia cuvântul chiar în timpul unor congrese PCR, pentru a cere restabilirea acestui adevăr, dar a fost împiedicat. Opinia publică nu ar fi aflat despre această nedreptate a istoriei, dacă publicaţia "Railway Journal" nu i-ar fi dat cuvântul lui Constantin Negrea...

Railway Journal: Ce i-a determinat pe muncitorii din Griviţa Roşie să declanşeze greva? Cum s-au petrecut lucrurile?

Constantin Negrea: Foametea a iscat distrugerea. Muncitorii de la calea ferată şi minerii au început o grevă în 1929, dar a fost foarte repede înăbuşită. Muncitorii de la Griviţa în jurul 15:30. Lângă podul Grant, am fost întâmpinaţi de poliţişti, care au deschis focul asupra noastră. Pe data de 2 februarie 1933, am ieşit din nou în stradă, de această dată în faţa atelierelor, dar nici atunci nu am rezolvat nimic. În 9 februarie am decis să declanşăm o grevă. Am fost de acord să ne baricadăm în interiorul atelierelor şi să tragem sirena la fiecare oră în semn de protest. Având doar 21 de ani pe acele vremuri, eu am fost cel ales să trag sirena şi să fiu de serviciu la poarta nr. 5. Pe data de 15 februarie, în jurul orei 9, o delegaţie din care făceau parte Gheorghiu Dej, Chivu Stoica, Panait Bogatoiu, Alexandru Petea şi Ilie Pintilie a plecat la departamentul general. Noi am continuat greva. 4.000 dintre noi eram adunaţi în jurul focului, în faţa blocului administrativ. Ne-am construit singuri două tribune, de la care ne-am ţinut discursurile, pe la ora 11 noaptea. În tot acest timp, eu am fost atent ca să trag sirena din oră în oră. Oricum, lemnul şi cărbunele care-l foloseam pentru a acţiona sirena, ni s-a terminat în jurul orei 1 noaptea. Am luat cu mine 20 de băieţi ca să cărăm lemne şi cărbune de la liniiile de testare, pentru ca sirena să sune din nou.

R.J.: Ce se întâmpla în tot acest timp la Poarta 5?

C.N.: Au încercat să spargă greva şi să introducă poliţişti printre noi. În jurul orei 2, forţele regale au cerut să se deschidă poarta, chipurile, pentru a permite intrarea a trei vagoane regale. Noi ne-am opus şi aveam dreptate, pentru că cele trei vagoane erau pline cu poliţişti, iar dacă le deschideam, intrau şi ne măcelăreau. Poliţia a reuşit să intre în ateliere, iar pe la ora 6 fără un sfert, au început să tragă la poarta nr. 5. Şapte persoane au murit, unul dintre ei fiind Vasile Roaită. El a fost împuşcat accidental şi a murit în spital, la o zi-două după evenimente...

R.J.: Care au fost repercusiunile grevei?

C.N.: În jur de 400-500 de oameni au fost arestaţi. Eu nu am fost arestat, dar m-au făcut să umblu pe la comisariat în fiecare zi. M-au chestionat şi m-au ameninţat, uneori chiar m-au lovit. Greva nu a rezolvat nimic, ba chiar mai rău, atelierele au fost închise, iar noi am rămas fără loc de muncă.

R.J.: Aţi intenţionat să vorbiţi cu Gheorghiu Dej şi să-i spuneţi că dumneavoastră aţi tras de sirenă?

C.N.: Da, am vorbit. După un timp, am fost reangajat la atelierele Griviţa, m-am căsătorit şi mi-am întemeiat o familie. Am terminat o facultate în 1944, ca şef de promoţie la serviciul tehnic în Inspectoratul de Compoziţie a Trenurilor. Comuniştii erau deja la putere. Au început să fabrice eroi. Am fost chemat de către Dej, care a decis că Vasile Roaită trebuia să devină erou. Pe lângă faptul că a fost cel mai tânăr dintre cei morţi la Griviţa, l-au mai făcut şi comunist. "Uită, am nevoie de tine. Vino cu mine", mi-a spus Gheorghiu Dej. Apoi am venit la el şi i-am spus: "Nu vreau să mor fară o lumânare". Mi-a cerut să-i explic ce am vrut să spun, iar eu i-am şoptit la ureche: " Nu ştiţi cum sunt ruşii? Se folosesc de tine, apoi te împuşcă." M-a blestemat şi mi-a dat drumul.

R.J.: Ce altceva aţi făcut ca să fiţi recunoscut erou la Griviţa?

C.N.: Am fost întotdeauna la audienţe. Am scris multe scrisori şi memorii, însă nimeni nu mi-a răspuns. Dar eu tot nu am renunţat. Am vrut doar să mi se recunoască meritele, meritele mele...