O stranie coincidenţa a făcut ca exact în ziua când se împlineau 31 de ani de la cea mai mare nenorocire (cutremurul de pământ din 04.03.1977) care s-a abătut asupra României în ultima jumătate de secol, pe rol la Camera Deputaţilor să se afle o propunere legislativă hibridă, care dorea să reformeze din temelii sistemul electoral din România, amestecând în substanţa sa, atât o nouă modalitate de alegere a parlamentarilor, cât şi o definire a «căpitanilor de judeţ», care trebe' numaidecât să fie aleşi direct de popor, altfel ar dispărea - precum dinozaurii de odinioară - frumuseţe de baroni locali de prin Vrancea, Bacău şi chiar de pe la Gorj, amintrelea (vorba cronicarului din Letopiseţ), oameni de toată isprava, vrednici de ... pomeni electorale aducătoare de voturi.

Pe aici pe la noi deja «îi râde mustaţă» (V-aţi prins! Am folosit aici o figură de stil, căci noi nu suntem dintre aceia care citesc în stele!) unui tarabostes (pui de dac, precum celebrul copilaş blond luat în braţe de către Ceauşescu în timpul unei manifestări populare ce avusese loc la Carei, prin anii ‘70), care, se şi vede deja cu mandatul reînnoit în buzunar.
Un tânăr om de condei din urbea noastră a realizat zilele trecute un foarte reuşit comentariu pe marginea impactului pe care l-ar putea avea votul uninominal în societatea românească. Un Parlament de fotbalişti şi manelişti este tot ce-i lipseşte acum României! Într-o metaforă de efect, un dascăl reprezentativ al breslei din judeţul nostru punea înrăutăţirea condiţiilor de viaţa pentru cadrele didactice din mediul rural pe seama faptului că, în urma descentralizării învăţământului, profesorii au ajuns la mâna unor primari proveniţi de multe ori din rândul lăutarilor. Ce-ar fi dacă legile ţării ar fi discutate şi aprobate de Vijelie, fraţii Peşte, Copilul Minune, sau chiar Hagi sau Ganea de la Timişoara? Câtă voie bună ar fi în ţara asta! Nu-i aşa că am trăi cu toţii bine? Asta cu ... trăitul ar trebui - nu-i aşa ? - reformulată. Este brevetată, iar oridecâteori o auzim în vreun context ne gândim la un Fost Suspendat, despre care se tot spunea că trăieşte bine ... ba cu câte o prefectă, ba cu mai ştiu eu ce consilieră, ministresă sau altă asemenea, fiind în stare să sară chiar garduri aflate sub obiective de filmat instalate de cel mai redutabil serviciu românesc de pază.
Internetul ne dă posibilitatea să vedem pe viu cum «aleşii neamului» asudă pentru maibinele nostru şi al generaţiilor viitoare. Cinci ore am stat lipit de monitor să văd durerile facerii pentru naşterea «reformei clasei politice româneşti». Toţi au fost bine intenţionaţi. Nu s-a vorbit deloc ... în limbaj de stadion. În final însă, după un scor covârşitor la vot, parcă toată lumea a răsuflat uşurată când s-a pus problema excepţiei de neconstituţionalitate a legii. În ultimii ani ne-am obişnuit că nimic nu se mai face fără Curtea Constituţională. Încă o dată crema magistraturii româneşti ţine loc de altceva. Greu la deal cu boii mici!

Cât despre cutremure: Dacă tot am scăpat noi de prezicerile de acum câţiva ani ale renumitului Vergil Hâncu (cel care-i tot sfătuia pe bucureşteni să-şi lase casele că vine potopul) se pare că mai putem îndura multe şi de-acum încolo.