Spada orădeană a avut, în premieră, reprezentanţi la Campionatul European de scrimă rezervat veteranilor. Chiar dacă nu au urcat pe podium, Marius Zamfir şi Adrian Pop au făcut o figură frumoasă la competiţia desfăşurată în Ungaria, la Balatonfured. Aceştia au reuşit să pătrundă pe tabloul de 32 al categoriei de vârstă 40-49 ani, care a avut la start 128 de sportivi.

Adrian Pop a încheiat concursul pe locul 21, iar Marius Zamfir, pe poziţia a 32-a. Pop a câştigat primele două asalturi, cu un scor identic (10-3), în faţa cehului Spatenka Petr şi a polonezului Holcer Maciesz, şi a pierdut (6-10) întâlnirea pentru intrarea în primii 16 în dauna ucraineanului Volodimir Sokolov.
Un parcurs oarecum similar a avut şi Marius Zamfir, care a dispus la mare luptă (8-7) de favoritul nr. 17 Thomas Lathan (Germania), de ucraineanul Volodimir Simyonenko (10-6), şi a ratat de puţin calificarea pe tabloul de 16, cedând in extremis, la prioritate (6-7), meciul cu olandezul Edwin Treffers. "Nu ne-am făcut de râs într-un concurs organizat extraordinar şi de un nivel ridicat. Nu a fost deloc un turneu amical sau de plăcere, cum ar crede unii. Pentru prima participare la o întrecere de asemenea nivel ne-am descurcat onorabil. Ne bucurăm că am avut şansa de a fi pe planşă alături de monştri sacri ai scrimei europene. Acest fapt nu face decât să ne mobilizeze să ne pregătim şi mai bine, astfel încât să participăm la ediţia viitoare, programată peste doi ani, dar şi la Campionatul Mondial", a afirmat Marius Zamfir, care s-a relegitimat la CSM-Crişul şi va participa la Cupa României, programată la sfârşitul lunii iunie, la Constanţa.
România a mai fost reprezentată la Europene de alţi şase competitori: Ion Dima, Ion Niţulescu (Constanţa), ambii la categoria 50 - 59 ani; Paul Decsei (Satu Mare), Florin Mihăilescu (Arad), Cristian Ungureanu (Bucureşti), la 40-49 ani; şi Prenenszki Tibor (Cluj), la +70 ani. Acesta din urmă a adus singura medalie a României la această ediţie, clasându-se pe poziţia a treia. Niţulescu a ajuns între primii 16, Ion Dima s-a clasat pe locul 53, iar ceilalţi nu s-au regăsit în primele 100 de poziţii.
Campionatul European a fost dominat de Germania, Marea Britanie şi Italia, clasate în această ordine în ierarhia pe medalii. Şi numeric, aceste ţări au fost în top, italienii deplasând 160 de sportivi, nemţii - 110 şi britanicii - peste 90 de concurenţi.