Perioada nefastă  a CS Oşorhei se prelungeşte şi după meciul cu FC Zalău, echipă care înaintea duelului de la Alparea avea şi ea trei eşecuri la rând. Spre deosebire de bihoreni, însă, zălăuanii au fost ceva mai inspiraţi şi pragmatici, câştigând cu 1-0 un meci de angajament, dar cu fotbal puţin.

 

După o primă repriză fără ocazii, cu mingea jucată mai multă între cele două careuri, FC Zalău şi-a surprins adversarul în debutul părţii secunde. Nemarcat în careul gazdelor, Tăbârţă (56) l-a învins pe portarul Higyed, cu un şut pe centrul porţii.  Probleme de lot generate de accidentări s-au înmulţit la acest joc, Sergiu Ban şi Lorincz fiind nevoiţi să părăsească terenul mai devreme. Dacă riposta ofensivă a gazdelor s-a lăsat aşteptată, oaspeţii au mai avut o ocazie, dar Higyed a reuşit să prindă mingea reluată cu capul de A. Pop.

CS Oşorhei şi-a îngreunat misunea după al patrulea eşec consecutiv, fiind serios ameninţată cu retrogradarea.

CS Oșorhei: Higyed - G. Cornea, Gal, Mintaș (77 Moskola), Lorincz (85 Tenche) - Haș, Buz - Bercea (56 V. Petricău), Gergely, Ban (63 C. Chiș) - Șumălan.

Antrenor: Gheorghe Silaghi.

FC Zalău: And. Pop - Turda, Mateciuc, Celea, Țîrlea - Hosu, Cr. Bucur, Coți (46 Boka), Ungurianu (46 R. Stanciu) - Alex Pop, Tăbârță (70 L. Todea).

Antrenor: Costică Olariu

Arbitri: Alexandru Dan Gornic (Arad) - Alexandru Filip (Timişoara) Alina Mihoc (Arad)

Observatori FRF: Ioan Hotico și Emil Kemenes (ambii din Baia Mare).