Apariţia virusului gripei aviare în Transilvania a dus la luarea unor măsuri de prevenire inclusiv în judeţul nostru, printre autorităţile care vor acţiona împotriva răspândirii bolii fiind şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bihor. Ca urmare a reapariţiei virusului gripei aviare, având ca punct de plecare unele localităţi din judeţul Braşov, precum şi a ariei mari de comercializare a produselor din carne de pui provenind de la ferma de păsări din Codlea, poliţiştii bihoreni vor acţiona alături de autorităţile locale pentru a preveni şi combate apariţia şi răspândirea acestui virus pe teritoriul judeţului Bihor. Astfel, împreună cu autorităţile sanitar - veterinare, vor efectua controale în pieţe, târguri, magazine şi se vor lua măsuri pentru verificarea şi identificarea eventualelor persoane juridice şi fizice care au comercializat şi cumpărat pui vii sau produse din carne de pasăre provenind de la producătorii de pe platforma avicolă Codlea. De asemenea, pe drumurile naţionale care tranzitează judeţul Bihor, poliţiştii Serviciului Rutier alături de autorităţile sanitar - veterinare vor efectua controale în trafic, pentru a depista eventualele transporturi de păsări vii sau carne de pui provenind din zonele de focar infecţios.