Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor organizează joi, 20 octombrie, între orele 9.00-16.00, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, care se va desfășura la Centrul de Afaceri „Oradea Trade Center”, strada Nufărului nr. 28/E, lângă Lotus Mall.

 

Evenimentul se adresează nu doar absolvenților ci tuturor bihorenilor aflați în căutarea unui loc de muncă, mai ales că, până în prezent, au confirmat participarea 73 de firme, care oferă peste 1.300 de locuri de muncă.

Potrivit lui Békési Csaba, directorul executiv al AJOFM Bihor, dintre cele 1.300 de job-uri 210 sunt pentru persoanele cu studii superioare. Ofertele sunt variate și vin din toate domeniile de activitate: de la producție și comerț, până la prestări servicii și turism.

Așadar, bihorenii aflați în căutarea unui loc de muncă sau cei care doresc să-şi schimbe angajatorul trebuie să-şi pregătească din timp CV-urile.

În cadrul Bursei din 20 octombrie, se va organiza şi un workshop dedicat dezvoltării carierei, intitulat „Ce te angajează? Competenţele profesionale sau atitudinea?”, care va fi susţinut, începând cu ora 14.00, de Anamaria Mesaroş, manager recrutare la RoMarketing.

„Specialişti în Resurse Umane vor asigura un training gratuit pentru toţi tinerii interesaţi să-şi îmbunătăţească şansele de reuşită în găsirea locului de muncă potrivit calificării şi abilităţilor. Am dorit să fie prezent reprezentantul unei companii, care să vină cu informații noi, pe care să le disemineze apoi celor care calcă pentru prima oară pe piața forței de muncă”, a mai spus șeful AJOFM Bihor. El a menționat că resursa umană începe să fie mult mai specializată și că ne aflăm în momentul în care aceasta îşi selectează angajatorii.

Fiind o bursă dedicată în primul rând absolvenților, AJOFM Bihor a colaborat în organizarea acestui eveniment cu Universitatea din Oradea și Inspectoratul Școlar Județean Bihor.