Modificarea Constituţiei - iată marea temă anunţată de şeful statului în interviul acordat ieri postului public de radio. Nu războiul cu Iliescu, nu aprecierile despre campania electorală, nu atacurile la Curtea Constituţională. Băsescu a aruncat în treacăt o informaţie mai puţin spectaculoasă, dar care va constitui substanţa dezbaterilor din perioada următoare. A anunţat că va solicita unei echipe de specialişti din afară Palatului Cotroceni o viziune asupra modificării Constituţiei, care să intre în dezbatere publică "poate la sfârşitul acestui an". Pasul următor va fi să ceară instituţii noi pentru o nouă Românie. Este ultima carte, ultimul proiect major capabil să înghită altele mici şi cu potenţial de mobilizare populară.

Lui Traian Băsescu i-a rămas practic ultima carte credibilă de jucat: o reformă din temelii a instituţiilor esenţiale din România. O nouă arhitectură instituţională. Ele, instituţiiile, n-au fost cu adevărat modernizate la precedenta modificare a Constituţiei operată în 2003 sub Iliescu-Năstase, ci coafate pe ici pe colo, adaptate puţin la cerinţele UE. În rest, România a rămas o republică ambiguă, cu instituţii-mutant, antireformiste sau nefuncţionale, cum ar fi Consiliul Superior al Magistraturii sau Curtea Constituţională. Preşedintele Traian Băsescu n-a dat detalii, iar la Cotroceni domneşte discreţie maximă. Specialiştii în drept constituţional, potenţiali membri ai viitoarei comisii, refuză, în mod semnificativ, să comenteze.

Traian Băsescu a mai pus în discuţie încă din primele luni de mandat nevoia unor noi modificări aduse legii fundamentale. Dar discuţia era atunci necoaptă, provocată exclusiv de relaţia sa tensionată cu premierul Călin Popescu Tăriceanu. Acum însă, miza modificării legii fundamentală a crescut. Îi priveşte atât cariera politică, dar de succesul sau eşecul demersului său depinde totuşi viitorul României pe termen lung.
Oficial, şeful statului a dat doar exemplul împărţirii României în judeţe, organizare administrativă moştenită de la Ceauşescu. În opinia sa, actualele judeţe conduse de baroni cu interese politice diferite frânează dezvoltarea şi complică accesul la fondurile UE, fiind nevoie de o împărţire în regiuni mai mari. O temă importantă, însă altele rămân totuşi mizele modificării Constituţiei.
O eventuală modificare a Constituţiei se referea în primul rând la definirea formei de guvernământ: republică prezidenţială sau parlamentară. Altfel spus, şeful statului cerea o clarificare a puterilor preşedintelui, care acum fac din România o republică semiprezidenţială.
Pe de altă parte, deciziile Curţii Constituţionale au diminuat din atribuţiile şefului statului, luându-i dreptul exclusiv de a aviza, de exemplu, dosarele foştilor sau actualilor miniştri cercetaţi penal. Dar şi acest aviz politic (fie că e dat de preşedinte, fie că e dat de Parlament el tot politic rămâne) va trebui complet eliminat din circuitul dosarelor şi lăsat exclusiv în seama justiţiei. Or, asta se poate întâmpla doar modificând Constituţia.
Apoi, România a ajuns într-un impas reformist din cauza unor instituţii precum Curtea Constituţională, care a stopat practic anchetele procurorilor în marile dosare de corupţie. Rolul şi atribuţiile CC, unice ca mod de funcţionare în Europa, vor trebui în mod cert regândite.

O alta instituţie, Consiliul Superior al Magistraturii, s-a dovedit total ineficientă, incapabilă să gestioneze în mod real, şi nu doar formal, cariera magistraţilor şi reforma sistemului judiciar. Componenţa CSM menţine un establishment anti-reformist la vârful justiţiei, cu judecători şi procurori care se sprijină şi protejează reciproc.
Aşadar, o eventuală modificare a legii fundamentale depăşeşte simpla relaţie preşedinte-premier şi definirea formei de Guvernământ. Toate crizele provocate de numirea şi revocarea unor ministri (vezi cazul Norica Nicolai) îşi au originea în texte constituţionale formulate imprecis, generatoare de blocaje politice.
Este de aşteptat ca adversarii preşedintelui să minimalizeze nevoia modificării Constituţiei şi să transforme demersul preşedintelui într-un război personal cu judecătorii Curţii, cu premierul Tăriceanu sau cu Parlamentul. Cei mai mulţi îl acuză deja că-şi pregăteşte terenul despotismului pentru cel de-al doilea mandat.
Din acest punct de vedere, lansarea unei teme atât de importante într-un an electoral riscă să eşueze în dezbateri ultra-populiste, iar fondul dezbaterilor să fie grav alterat. Ceea ce se şi întâmplă deja. Or, România are nevoie de instituţii noi pentru a face paşi înainte. Acum, impasul este generat de instituţii, iar soluţia este una singură: modernizarea lor sau chiar desfiinţarea celor care şi-au trăit traiul în ineficienţă.

Pe de altă parte, din punct de vedere politic, şefului statului şi-a epuizat discursurile clasice: anticorupţia, educaţia, sănătatea. Sunt toate subiecte majore, dar ele şi-au consumat combustibilul electoral şi capacitatea de mobilizare publică. Modificarea Constituţiei va fi tema care le va înghiţi pe toate celelalte, iar Traian Băsescu debutează cu un proiect de forţă - modificarea Constituţiei - in propria campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale care vor avea lor în 2009. După modelul aplicat deja la Primăria Capitalei - când a spus: daţi-mi un consiliu nou ca să pot conduce Bucureştiul - va spune la fel şi acum: daţi-mi instituţii noi ca să pot conduce România.