Turbina noului CET pe gaz s-a oprit duminică dimineață din cauza unor filtre de aer îmbâcsite şi a fost repornită ieri în jurul prânzului. Pierderile se ridică, estimativ, la aproximativ 400.000 lei pe zi, din cauză că, odată oprită turbina, nu se mai produce energia electrică pe care centrala o descarcă în sistemul naţional.

 

De duminică dimineaţă, turbina de la CET nu a mai funcţionat, energia termică pentru locuitorii racordaţi la sistemul centralizat fiind furnizată de la cele două cazane de apă fierbinte. Decizia de decuplare a turbinei a fost luată în urma înfundării filtrului. „Se pare că este o problemă de poluare. Credem că este o poluare accidentală”, a menţionat directorul termoficare, Stănel Necula, care a arătat că filtrele sunt negre, motiv pentru care vor fi duse la un laborator pentru a se stabili exact de la ce au fost înfundate. „Avem un furnizor, o garanţie şi proceduri. Firma de mentenanţă are un om permanent aici. El decide când oprim, când repornim turbina. Noi îl ajutăm, dar nu avem voie să intervenim în niciun fel”, a adăugat Necula, adăugând că turbina a fost repornită ieri în jurul prânzului.

Potrivit contractului de mentenanţă, încheiat cu filiala din România a General Electric, turbina poate fi oprită, programat sau neprogramat, 14,6 zile pe an. „Turbina nu funcţionează astăzi (n.r. – ieri) din cauza unui filtru îmbâcsit. Aşteptăm experţii, noi nu putem să intervenim pentru că este în garanţie. Cele două cazane funcţionează fără probleme, producând mai mult decât dublul energiei produse de turbină”, a dat asigurări viceprimarul Mircea Mălan, adăugând că interesul oraşului este totuşi ca turbina să funcţioneze, pentru că produce energie electrică, pe lângă energie termică. Această energie electrică este vândută în sistemul naţional. Suma încasată este de aproximativ 400.000 lei pe zi, bani care provin din vânzarea energiei electrice şi din bonusul de cogenerare acordat de stat pentru producerea electricităţii în regim de înaltă eficienţă. Pe de altă parte, cele două cazane cu apă fierbine nu produc decât energie termică din gaz, astfel încât, fără vânzarea de energie electrică pe o perioadă mai lungă, există riscul scumpirii gigacaloriei. Viceprimarul Mircea Mălan susţine că în cazul în care echipamentul nu se va încadra în intervalul maxim de 14,6 zile prevăzut în contract, firma de mentenanţă va trebui să despăgubească Termoficare pentru sumele neîncasate din vânzarea de curent electric. Mălan a dat asigurri că aceste întreruperi de funcţionare ale turbinei sunt normale. „E vorba de o perioadă în care o astfel de instalaţie e supusă la reglaje”, a mai declarat viceprimarul orădean.