Primul zbor al companiei low-cost Blue Air pe ruta Torino - Oradea a aterizat pe aeroportul orădean ieri, în jurul orei 15.30. Tot ieri, compania Ryanair a anunțat că ruta Oradea-Londra Stansted se lansează cu două luni mai devreme.

 

Anunţată iniţial pentru data de 26 martie, prima cursă Torino-Oradea şi retur a fost amânată pentru data de 13 aprilie. Astfel, primii pasageri veniţi la Oradea de la Torino cu avionul au fost întâmpinaţi ieri, la ora 15.30, cu ouă roşii din turtă dulce. De asemenea, pentru a marca acest zbor inaugural, conducerea Consiliului Judeţean Bihor şi cea a Aeroportului Oradea, împreună cu reprezentanţii firmei Blue Air au tăiat un tort cu harta Europei pe care figurau destinaţiile spre care se poate zbura de la Oradea. Cursele Torino-Oradea şi retur vor avea loc de două ori pe săptămână – joia şi duminica. Astfel, se va decola din Italia la ora locală 12.30 şi se va ajunge în România la ora locală 15.30, decolând înapoi spre Torino la ora 16.10.

 

Oradea - Londra, cu două luni mai repede

Tot ieri, la Oradea, compania Ryanair a anunţat că noul său serviciu Oradea - Londra Stansted, operat cu o frecvență de trei zboruri săptămânale, se va lansa în septembrie datorită cererii puternice din partea clienților români. „Ryanair a sărbătorit noua sa rută Oradea - Londra Stansted prin scoaterea la vânzare a locurilor începând de la doar 24,99 euro pentru călătorii în septembrie și octombrie. Aceste locuri, la tarif promoțional, sunt disponibile pentru rezervări pe Ryanair.com/ro până la miezul nopții, luni, 17 aprilie”, a anunţat compania aeriană. „Ryanair este încântată să anunțe că noua noastră rută Oradea - Londra Stansted, operată cu o frecvență de trei zboruri săptămânale, va fi lansată cu două luni mai devreme decât planificarea inițială, oferindu-le clienților români de business și agrement cele mai mici tarife aeriene. Această nouă rută, parte a primelor servicii pe direcția Oradea - Regatul Unit, va opera începând cu luna septembrie și reprezintă o extindere a Calendarului Ryanair Iarna 2017 Oradea. Pentru a sărbători, scoatem la vânzare locuri pentru ruta Oradea - Londra Stansted de la doar 24,99 euro pentru călătorii în septembrie și octombrie și care sunt acum disponibile pentru rezervări până la miezul nopții, luni, 17 aprilie. Pentru a evita epuizarea locurilor promoționale, clienții trebuie să se grăbească și să acceseze www.ryanair.com/ro pentru rezervări”, a menţionat Denis Barabas, directorul de marketing al Ryanair.