O serie de manifestări cu caracter pastoral și cultural vor avea loc, în acest an, în orașul de pe Crișul Repede, cu prilejul aniversării a 825 de ani de la canonizarea Regelui Ladislau, fondatorul Episcopiei Romano-Catolice de Oradea. Pentru a marca acest eveniment istoric, 2017 a fost proclamat, în Dieceza de Oradea, „Anul Jubiliar Sfântul Ladislau”, evenimentul central al manifestărilor fiind Pelerinajul Diecezan din 14 mai, care va reuni aproximativ 3.000 de pelerini din țară, dar și de peste hotare.

 

Programul Anului Jubiliar Sfântul Ladislau a fost prezentat ieri, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc în Sala Festivă a Palatului Episcopal Romano-Catolic din Oradea. Detalii despre eveniment au fost oferite, cu această ocazie, de către Excelența Sa Böcskei László, episcopul romano-catolic de Oradea, viceprimarul Florin Birta, Mihai Jurcă, directorul executiv al Asociației pentru Promovarea Turismului în Oradea și Regiune (APTOR), Csorba Sandor, arhivar, Erdei Anita, referent - turism religios și Lakatos Attila, referent - patrimoniu. Moderatorul întâlnirii a fost Cristian Micaci, consilier pastoral, responsabil media în cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Oradea.

„Răsfoind paginile noastre de istorie, am aflat că anul 2017 este unul în care se poate puncta aniversarea a 825 de ani de la canonizarea Sfântului Rege Ladislau, eveniment ce s-a petrecut în 27 iunie 1192, în catedrala medievală, și ale cărei rămășițe le putem vedea în prezent în Cetatea Oradea”, a spus Excelența Sa Böcskei László, ieri, în deschiderea conferinței. Episcopul a menționat că evenimentul canonizării s-a celebrat cu acordul Papei Celestin al III-lea și în prezența trimisului acestuia la Oradea, orașul de pe Crișul Repede devenind, la vremea respectivă, un loc de pelerinaj recunoscut la nivel european.

Episcopul a anunțat că, pe parcursul Anului Jubiliar Sfântul Ladislau, vor avea loc la Oradea o serie de activități cu caracter pastoral și cultural, prin care se dorește promovarea personalității și a valorilor reprezentate de Regele Ladislau.

În calendarul programelor sunt prevăzute celebrări și expoziții, concerte și întruniri, activități cu caracter ecumenic și educativ, acestea urmând a se derula atât în Oradea, cât și în parohiile episcopiei.

„Dorim ca mesajul evenimentelor culturale realizate să ajungă nu numai la enoriașii de confesiune romano-catolică, ci la un număr cât mai mare de persoane, pentru că nu este o sărbătoare doar a catolicilor, ci a întregului oraș, a întregii regiuni”, a mai spus episcopul Böcskei László.

Programele culturale ale Anului Sfântul Ladislau sunt Expoziția ambulantă „Înnoire la temelii”, care va avea loc în perioada 6 aprilie – 15 octombrie 2017; un concert de muzică ecleziastică, intitulat „Regele Solomon, prizonierul lui Ladislau” – 13 mai 2017; o proiecție în aer liber despre Sfântul Ladislau, care va avea loc pe fațada principală a Catedralei, în 20 mai, la ora 20.00; comentarii explicative ale frescelor din sala festivă a Palatul Episcopal – 20 mai, ora 20.00 (Noaptea Muzeelor). Manifestările au fost prezentate ieri de Csorba Sandor, arhivar în cadrul Episcopiei Romano-Catolice.

Punctul final al acestor activități cu caracter spiritual va fi Pelerinajul Diecezan din 14 mai, care va fi marcat printr-o amplă procesiune cu moaștele Sfântului Rege, pornind de la Catedrala Medievală va ajunge la Biserica din Cetate, în apropierea locului de veci al Sfântului Ladislau. Moaștele Sfântului Ladislau s-au răspândit în Evul Mediu în întreaga Europă. În afara Ungariei, ele se regăsesc azi în Zagreb, Dubrovnik, Aachen și Bologna. Celebrul relicvar gotic, în formă de bust, confecționat la comanda episcopului orădean Andrea Scolari pentru adăpostirea craniului regelui, cunoscută astăzi sub numele de Herma din Győr, se numără printre capodoperele orfevrăriei medievale europene.

„Vom putea celebra prezența moaștelor Sfântului Ladislau care se află la Győr și care vor reveni, cu această ocazie, la Oradea, pentru acest moment istoric”, a concluzionat episcopul Böcskei.

Programele Anului Jubiliar Sfântul Ladislau se bucură din plin de susținerea Primăriei Oradea. Invitați speciali la conferința de presă de ieri, viceprimarul Florin Birta și Mihai Jurcă, directorul executiv APTOR, au subliniat, în cuvântul lor, buna colaborare dintre municipalitatea orădeană și Episcopia Romano-Catolică în organizarea acestui eveniment.

Despre aspectul „turistico-religios” al manifestării a vorbit Erdei Anita, referent turism religios în cadrul Episcopiei, după care Lakatos Attila, referent patrimoniu, a prezentat câteva dintre publicațiile editate cu ocazia Anului Jubiliar Sfântul Ladislau, dar a făcut referire și la medalia comemorativă Sfântul Ladislau 1192-2017. Medaliile vor fi bătute în variantă de bronz, bronz aurit și argint.

La finalul conferinței de presă, organizatorii le-au pregătit o surpriză jurnaliștilor, invitându-i la o călătorie cu un tramvai Siemens personalizat, care îl celebrează pe Sfântul Ladislau și cu care orădenii au ocazia să circule până în luna octombrie a acestui an.