Motivați de dorința de a face o faptă bună, și totodată de a susține campania „Donează sânge. Fii erou!”, membrii Asociației Studenților Economiști din Oradea (ASEO), însoțiți de colegii lor de la diferite specializări, au participat miercuri, 7 decembrie 2016, la această campanie, susținând actul donării.

 

Sala de primire a Centrului de Transfuzie Sanguină din Oradea a fost plină ochi în zorii zilei de 7 decembrie. Studenți, masteranzi și profesori economiști deopotrivă s-au mobilizat și au răspuns pozitiv invitației colegilor lor de la Asociația Studenților Mediciniști din Oradea (ASMO), susținând campania derulată la nivel național în perioada 5-9 decembrie 2016,”Donează sânge. Fii erou!” astfel fiind chiar ei proprii eroi.

Până în acest moment, proiectul a fost primit cu entuziasm de populația orădeană, reușind să atragă un număr mare de donatori atât din rândul studenților cât și din rândul locuitorilor, prin acest fapt dovedindu-se încă o dată că Oradea are un spirit civic bine dezvoltat.

Fiind un model pentru colegii lor, membri Asociației Studenților Economiști din Oradea îi îndeamnă pe toți cei care sunt compatibili criteriilor de donare, să o facă, atât în timpul desfășurării campaniei cât și în afara acestuia. Campania se va sfârși vineri, 9 decembrie 2016, însă doritorii sunt așteptați zilnic între orele 08:00 - 11:00.