Orele teoretice vor fi îmbinate cu cele practice
Acestea vor avea loc în zilele de luni, marţi şi miercuri, între orele 16.00 - 17.45, Seria A (pentru începători), şi vor fi susţinute de artistul fotograf Ştefan Toth A.FIAP, fondatorul şi preşedintele fotoclubului "Nufărul" din Oradea, respectiv între orele 18.00 - 19.45, Seria B (avansaţi), curs condus de artistul fotograf Claudiu Szabo A.FIAP. În cadrul cursului de începători, se va preda tehnica realizării fotografiilor alb-negru, color, clasice şi digitale, respectiv ale diapozitivelor color. Orele teoretice vor fi îmbinate cu cele practice, când se vor efectua deplasări de creaţie în centrul istoric al oraşului (cu aparate pe film) şi în studioul de creaţie al fotoclubului. Fiecare cursant va avea posibilitatea să-şi developeze manual filmele fotografiate, respectiv să le mărească cu ajutorul aparatelor de mărit clasice. Cele mai reuşite lucrări de examen vor fi prelucrate tot cu ajutorul aparatelor de mărit clasice, după care vor fi prezentate publicului în cadrul unei expoziţii, vernisate la terminarea cursului.

Curs de fotografie digitală
În cadrul cursului de fotografie digitală se vor însuşi, prin explicaţii teoretice cu exemplificări practice, parametrii şi caracteristicile aparatelor digitale, precum şi prelucrări, procesări tehnico-creative ale imaginilor digitale. Temele teoretice vor fi predate la sediul clubului din Palatul "Vulturul Negru" din Oradea (Piaţa Unirii nr. 2-4), etajul I, iar cele practice, în noul laborator al fotoclubului, din cadrul Palatului. După susţinerea examenului de absolvire (probă scrisă şi practică), vor fi eliberate certificate de absolvire a cursului. Absolvenţii vor avea posibilitatea să-şi continue pasiunea ulterior, în cadrul Clubului Fotografic "Nufărul" Oradea, devenind membrii permanenţi.

Înscrierii se fac la Galeria Foto Art din Oradea, strada Moscovei 3 (în spatele Teatrului de Stat), în zilele de lucru, între orele 8.00 - 18.00, unde se pot obţine informaţii suplimentare, precum şi programul tipărit al cursului. Informaţii suplimentare se pot obţine şi la tel.: 0259/441.978, 0741/ 212.111, 0741/173.661 şi prin e-mail, pe adresa cfno@rdsor.ro (pentru cursul de începători). Pentru cursul de fotografie digitală (avansaţi), la telefonul 0727/336.946, e-mail: clauszabo@yahoo.com.