Pentru cultura de sfeclă de zahăr înființată începând cu anul de cerere 2016, solicitantul trebuie să facă dovada că utilizează sămânță certificată.

Sprijinul cuplat pentru cultura de sfeclă de zahăr se acordă fermierilor activi care deţin contract de producere a sfeclei de zahăr cu o fabrică de zahăr, conform modelului prevăzut în anexa la Acordul interprofesional pentru sfecla de zahăr, aprobat anual prin Ordin MADR, înregistrat la Direcţia Agricolă Judeţeană (DAJ), iar o copie a acestuia este depusă la APIA până la data de 1 octombrie a anului în curs. Contractul se vizează de reprezentantul desemnat al DAJ pe a cărei rază teritorială se află terenul cultivat numai dacă, pe baza verificărilor efectuate în perioada de vegetaţie, se constată respectarea condiţiilor agrotehnice, suprafaţa culturii şi asigurarea unei densităţi medii de cel puţin 6 plante/mp. De precizat că rezultatul verificărilor se consemnează într-un proces-verbal de constatare semnat de reprezentanţii DAJ, ai Federaţiei cultivatorilor de sfeclă de zahăr şi ai fabricii de zahăr, care se păstrează la DAJ. Fermierii trebuie să facă dovada comercializării unei producţii minime de 26.400 kg/ha, pe bază de factură fiscală pentru persoanele juridice şi pe bază de adeverinţă eliberată de fabrica de zahăr pentru persoanele fizice, care se prezintă la APIA până la data de 31 ianuarie a anului următor anului de cerere curent.

În ceea ce priveşte cultura de sfeclă de zahăr înființată începând cu anul de cerere 2016, solicitantul trebuie să facă dovada că utilizează sămânță certificată în conformitate cu Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul și certificarea calității, comercializarea semințelor și a materialului săditor, precum și testarea și înregistrarea soiurilor de plante, republicată.

Documentele pentru achiziția și certificarea semințelor de sfeclă de zahăr sunt: Buletin de analiză oficială cu mențiunea “sămânță admisă pentru însămânțare” sau Buletin de analiză oficială cu mențiunea “Necesar propriu” și “Interzisă comercializarea” sau document de calitate și conformitate al furnizorului sau document oficial de certificare a lotului de sămânță sau orice alt document echivalent al documentelor menționate, emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o țară terță care are echivalență conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE sau etichetă oficială care poate ține loc de document de calitate și conformitate sau adeverință eliberată de fabrica de zahăr cu care fermierul a încheiat contract de producere a sfeclei de zahăr.