Ordinul care modifică legislaţia referitoare la subvenţii a fost publicat recent în Monitorul Oficial, noile prevederi stabilind noi criterii de eligibilitate pentru anumite categorii de beneficiari ai acestor plăţi.

Astfel, fermierul care solicită sprijinul cuplat pentru cultivarea cartofilor trebuie: să aibă autorizaţie pentru producerea seminţei de cartof pentru anul de cerere, eliberat de Inspectoratul teritorial pentru calitatea seminţelor şi materialului săditor de pe raza teritorială în care îşi desfăşoară activitatea, vizată pentru anul curent de cerere. Autorizaţia se va prezenta la APIA la depunerea cererii unice de plată, însă nu mai tărziu de data-limită de depunere a cererilor unice de plată; pentru cultura înfiinţată începând cu anul de cerere 2016, fermierul trebuie să facă dovada că utilizează sămânţă certificată, în conformitate cu Legea nr. 266/2002 şi Ordinul MADR nr. 1.266/2005. Pentru sămânţa achiziţionată de la terţi, fermierul va prezenta factura de achiziţie sau fila/filele din carnetul de comercializare a seminţei de cartof, pentru cantitatea corespunzătoare suprafeţei declarate, însoţită/însoţite de unul din următoarele acte: documentul de calitate şi conformitate al furnizorului; orice alt document echivalent documentului menţionat emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o ţară terţă care are echivalentă conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE; o etichetă oficială pentru fiecare lot însămânţat care ţine loc de document de calitate şi conformitate. În cazul utilizării sămânţei certificate oficial din producţia proprie, fermierul trebuie să prezinte documentul oficial, respectiv documentele oficiale de certificare a lotului/loturilor de sămânţă, cu menţiunea „Necesar propriu”, care se vor prezenta la APIA la depunerea cererii unice. Cantităţile minime de sămânţă necesare la hectar sunt incluse în anexa nr. 4. (Art.48, lit. a si c).

Pentru sămânţa achiziţionată de la terţi, fermierul va prezenta factura de achiziţie sau fila/filele din carnetul de comercializare a seminţei de cartof, pentru cantitatea corespunzătoare suprafeţei declarate, însoţită/însoţite de unul din următoarele documente: documentul de calitate şi conformitate al furnizorului; orice alt document echivalent documentului menţionat emis într-un stat membru al UE sau într-o ţară terţă care are echivalenţă; o etichetă oficială pentru fiecare lot însămânţat, care ţine loc de document de calitate şi conformitate. În situaţia utilizării seminţei certificate oficial din producţia proprie, fermierul prezintă documentul/documentele oficial/oficiale de certificare a lotului/loturilor de sămânţă, cu menţiunea „Necesar propriu”. Documentele trebuie prezentate la  APIA până la data de 1 august a anului de cerere.