Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bihor, ca autoritate competentă în domeniul siguranței alimentelor și sănătății animale, a desfășurat în ultima perioadă acțiuni concertate în scopul asigurării sănătății publice ca urmare a consumului de alimente și respectiv a menținerii indemnității teritoriale și sănătății animale.

Cele peste 600 de controale au avut în vedere: determinarea prevalenței E. Coli verotoxigenă în alimente; determinarea prevalenței Salmonella spp. în ouă, produse din ouă, carne și produse din carne; acțiuni de prevenire a apariţiei cazurilor de toxiinfecție alimentară la om în sezonul estival, ca urmare a consumului de alimente manipulate/păstrate/comercializate în condiții necorespunzătoare. Totodată, au fost desfăşurate: acțiuni specifice de verificare a conformității, eligibilității și siguranței alimentare a laptelui și produselor din lapte comercializate către consumatorul final; acțiuni specifice de verificare a conformității, eligibilității și siguranței alimentare a mierii și produselor apicole comercializate către consumatorul final; acțiuni operative de clarificare a unor alerte rapide pe diferite categorii de alimente; activități de prevenire a introducerii pe teritoriul României a Dermatozei nodulare bovine și pestei porcine africane, prin efectuarea de comunicări și controale la frontieră, precum și verificarea introducerii de aliemente prin serviciile de poștă și curierat.          Având în vedere riscul reprezentat de vânzarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în condițiile creșterii numărului de persoane care vizitează zonele de agrement și localitățile de interes turistic, respectiv riscul pe care îl reprezintă prepararea și servirea hranei către consumatorul final, ca urmare a organizării taberelor școlare de vară, deschiderii unităților turistice cu activitate sezonieră, organizarea de târguri si mese festive în perioada sezonului estival, DSVSA Bihor a întreprins o serie de măsuri pentru prevenirea toxiinfecțiilor alimentare în zonele de agrement/localitățile de interes turistic. Acțiunile de verificare a condițiilor de igienă în care funcționează unitățile de alimentație pubilcă și alte unități din zonele de agrement/de interes turistic, respectiv acțiunile de identificare și retragere de la comercializarea către consumatorul final a produselor alimentare care prezintă un risc pentru sănătatea publică vor continua pe toată perioada sezonului estival.

“În urma verificărilor, inspectorii DSVSA: au aplicat un număr de 55 de sancțiuni contravenționale în valoare de 120.000 lei; a fost retrasă de la comercializare peste aproximativ cantitatea de 5 tone produse alimentare; a fost dipusă suspendarea sau încetarea activității la 99 de unități din sectorul alimentar și 140 din sectorul creșterii animalelor” – precizează dr. Remus Ovidiu Moţoc, director executiv al instituţiei. Reamintim că, în caz de nereguli constatate, sesizările pot fi făcute telefonic la numerele de telefon 0259.431.608 și 0259. 266.141, sau email: office-bihor@ansvsa.ro.