Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează, printr-un comunicat de presă postat pe site-ul instituţiei, că suma totală autorizată la plată, reprezentând avans aferent Campaniei 2016, este de 128,2 milioane euro pentru un număr de 154.003 fermieri care au depus Cerere unică de plată.

APIA precizează că din această sumă, s-au plătit din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) - 110,2 milioane euro dintr-un total alocat României de 1.772 milioane euro, conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 699/2016, diferența de 18 milioane euro reprezintând avansul pentru Măsura 13 - „Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice”, măsura de dezvoltare rurală delegată de AFIR, din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare de la Bugetul Național. Potrivit reglementărilor UE, în ceea ce priveşte plăţile directe, pentru anul de cerere 2016, statele membre pot plăti avansuri de până la 70 % - în cazul plăţilor directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 şi, respectiv, de până la 85 % - în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menţionat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013. Totodată, pentru anul de cerere 2016, statele membre pot să plătească avansurile pentru plăţile directe numai după finalizarea controalelor administrative menționate la articolul 74 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.

Potrivit reprezentanţilor APIA, se va plăti avansul atât fermierilor care nu au intrat în eșantionul de control, cât și celor care sunt în lista de verificare, plata primei tranșe putând fi efectuată în cadrul exploatațiilor care prezintă un risc de eroare/neconformitate la cerere sub 15%. De menţionat că plăţile finanțate din FEGA se vor efectua la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2016 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 363/04 din 01.10.2016. Reamintim că termenul-limită pentru plata avansului APIA este 30 noiembrie 2016, dată după care APIA poate efectua plata integrală a subvențiilor.