Există o zicală ţărănească „Domnu-i domn şi-n şanţ, ţiganu-i ţigan şi când are cravată şi dungă la pantaloni”. Este surprinzător cât adevăr general sugerează uneori, în mod sugestiv, observaţiile şi înţelepciunea populară, care trebuiesc înţelese dincolo de imaginile concrete.

Zicala amintită ne obligă să fim atenţi la cât de consistentă este preconcepţia cu care ne priveşte lumea, la rolul pe care imaginea noastră în mintea lumii îl au de-a minimaliza, anula, sau din contră de a exagera valoarea noastră reală. „A... ăla?... Da...”. Iar imaginea noastră „la purtător” este dată de către sinteza a trei surse despre care marele gânditor Unamuno spunea „suntem odată noi cei care credem că suntem, apoi suntem noi cei care cred alţii că suntem şi în fine suntem noi cei care de fapt suntem”. Observaţi vă rog că există diferenţe între cele trei sense ale imaginii noastre, singura stabilă şi obiectivă fiind „cei care de fapt suntem”. Ce rezultă nu este o sumă ci o sinteză, în care elementele negative sunt întotdeauna mai evidente decât cele pozitive. Închipuiţă-vă că într-un pahar de apă curată puneţi un strop de cerneală. Ce veţi vedea? Culoarea curată a apei sau culoarea cernelii? Aşa este şi cu ceea ce cred alţii despre noi, dar şi cu ce credem noi depre noi. Dacă cineva va spune tot timpul „sunt tâmpit, sunt idiot”, va mai spune cineva „ce om inteligent?”. Ce citim toată ziua în ziare şi auzim la radio şi tv? Aceste informaţii sunt preluate şi circulă în lumea largă, care zi de zi, an după an, îşi formează o imagine despre români aşa cum şi-o promovează ei însuşi. Te miri cât de departe merge complexul de inferioritate şi mercenariatul antiromânesc, cu turnatul picăturilor de otravă în urechi şi ochi, care au darul de a intoxica şi amprenta lent, dar cronic. Un exemplu de stimul subliminal transmis de întârziaţii mintal de la departamentul de ştiri a TVR, este cel cu vizita preşedintelui Johannis în Lituania. Ei bine minijudeţul Lituania care depinde de răsuflarea celor mari „ne asigură” şi „ne susţine” în „cererea noastră” (a României) de a-i fi asigurată protecţia la Marea Neagră. Ei bine în tehnica subliminalului România se roagă, cerşeşte protecţie până şi de la o minusculă entitate statală. Aceasta este imaginea care se amprentează în mintea telespectatorului. Când în dezbatere publică este un subiect de mare interes general reporterii TVR i-au interviuri unor bronzaţi, echipaţi cu haine culese din pubele, conducând o căruţă ruptă trasă de o mârţoagă şi „aceasta este părerea românilor”. Această imagine circulă în toată lumea. Ce pot crede cei care nu cunosc români pe viu? Deci ce credem noi despre noi şi ce cred alţii despre noi? La toate acestea se adaugă faptele celor care au speriat Europa, care sunt cetăţeni români, dar nu sunt români şi despre care se spune „uite-i pe români”. În funcţie de sinteza aceasta a imaginii „profilului mediu de român” sunt trataţi românii în lume, adică fără respect şi deseori cu dispreţ afişat. Adăugaţi la toate acestea spectacolul politicienilor transmis de toate agenţiile de ştiri şi de ambasadele lumii largi şi guvernelor lor. Aşa se face că imensa majoritate a românilor este jignită şi umilită zilnic, asistând neputincioasă la distrugerea oricărei urme de demnitate naţională la pervertirea conştiinţei naţionale la generaţiile care intră pe scena vieţii şi care se îndepărtează de trecut, de ideea de naţiune, de strămoşii care şi-au vărsat sângele pentru ca ei să poată fi români. Cadrul de apărare al unui popor şi a fiecărui cetăţean în parte este statul său. Statul funcţionează aşa cum se organizează parlamental şi îl conduce guvernul şi preşedintele. Conform legilor de organizare şi funcţionare a statului elaborate de către politicienii din parlament statul român este cum este şi este de mirare cum funcţionează. Încă nu au reuşit să-l gripeze. Despre conducere, până acum, i-a preocupat orice, numai demnitatea românilor în lume nu. Poate nici nu au înţeles acest lucru. Consecinţa, românii sunt ai nimănui în lume şi în ţara lor. Adică, atunci când un şofer militar american omoară un român în trafic, şoferul nu poate fi judecat de instanţele româneşti, deoarece „este cetăţean american”, iar acasă vinovatul de crimă este declarat nevinovat. Când un cetăţean român hacher (orice ar fi) este prins că a spart un cod american, deşi este cetăţean român, este cerut de americani şi predat de statul român pentru a fi judecat în SUA, pentru că a fost vorba despre o faptă pe teritoriul SUA. În oglindă crima americanului făcută în Bucureşti nu ar fi fost făcută pe teritoriul României. Orice ţară aplică legile sale asupra oricărei persoane care îi încalcă legile, dar nu are voie să abuzeze de nici un cetăţean străin nevinovat. Ei bine copiii familiei Cadariu din Norvegia şi cei doi copii din Anglia luaţi de la părinţi şi daţi în adopţie unui cuplu de homosexuali sunt cetăţeni români şi ei copiii nu pot fi învinuiţi de nicio încălcare a legii. Ei bine aceşti cetăţeni minori nevinovaţi, împotriva voinţei lor, a familiei şi a rudeniilor sunt abuzaţi în mod ilegal (internaţional), lipsiţi de libertate şi forţaţi la domiciliu (şi familie) forţat. Statul român nu are parlament, guvern şi preşedinţie capabile să asigure drepturile fundamentale ale cetăţenilor săi. Nu are şi nu a avut miniştrii de externe capabili să gândească dincolo de vârful bombeului, fiind simpli political corectnes, experţi în linsul farfuriei. Dar ca tu ambasador să te duci în parlament să te amesteci în demiterea sau alegerea preşedintelui camerei, aşa ceva nu-şi permiteau decât comisarii politici a lui Stalin la Bucureşti, halal „democraţie” după „democraţie”. Iar ca tu premier să te duci să ceri sfatul sau binecuvântarea unui ambasador în privinţa unor probleme strict-administrative interne (problema HexiPharma), fără nicio conotaţie politică, nici internă, darmite internaţională, este gest de slugă nenorocită. Am aşteptat cu disperare democraţia, dar peste noi, s-a prăvălit cea mai putredă minciună a democraţiei. Înainte eram minţiţi cu sabia în faţă, astăzi suntem minţiţi cu tupeu şi cu stil oferindu-ne cu zâmbetul pe faţă otravă recomandată drept elixirul democraţiei. Din „democraţie” în „democraţie”.