Un număr de 126.270 turişti se aflau, ieri, în staţiunile de pe litoralul românesc, relevă o statistică a Inspectoratului de Poliţie a judeţului Constanţa. Conform sursei citate, dintre aceştia, 9.554 sunt cetăţeni străini, cei mai mulţi dintre ei preferând Neptunul (4.376), precum şi Eforie (1.870) şi Costineşti (1.000). În staţiunea Neptun, sunt cazaţi cei mai mulţi turişti: 34.515. La Costineşti, sunt înregistraţi 23.000 turişti, la Eforie 22.530 turişti, iar la Mamaia 15.832 turişti. În 2 Mai - Vama Veche se află 10.700 turişti, iar la Mangalia 9.737 turişti. Staţiunea Năvodari are 6.260 turişti, Techirghiol 2.218 turişti, iar Constanţa numai 1.488 de turişti.