9 mai- o aniversare cu triplă semnificaţie Istoria a vrut ca ziua de 9 mai să cumuleze, în devenirea poporului român o dublă semnificaţie. Se împlinesc 127 de ani de la proclamarea independenţei de stat a României care a avut loc în data de 9 mai 1877, respectiv 59 de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial. La 9 mai 1877, cele două camere ale Parlamentului au proclamat independenţa statului român, fiind adoptat numele de România, iar 68 de ani mai târziu, în localul unei şcoli militare din Berlin, aliaţii primeau din partea feldmareşalului von Keitel capitularea necondiţionată a trupelor naziste. Din 1986, 9 mai a devenit şi "Ziua Europei". În data de 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu a citit Declaraţia de independenţă. A doua zi, domnitorul Carol ratifică actul. Unii istorici, consideră că, de fapt, data la care s-a câştigat independenţa este 10 mai, datorită faptului că în aceea zi actul a fost ratificat de domnitorul României. Până în 1944, în toate manualele de istorie data câştigării independenţei era trecută ziua de 10 mai. Criza din Balcani Cea de-a doua parte a anilor 1870 a adus o nouă criză în relaţiile dintre imperiul otoman şi cel ţarist, folosită de Bucureşti pentru a anula relaţiile de dependenţă cu Înalta Poartă. La Livadia, în Crimeea, s-a semnat convenţia prin care Rusia recunoştea independenţa şi integritatea României, care oferea trupelor ruseşti dreptul de a tranzita teritoriul ei. Ducele Nicolae, comandantul forţelor armate ţariste, a insistat asupra necesităţii de a se recurge la sprijinul trupelor române încă de la început, dar ţarul şi colaboratorii săi au respins această idee. Înaintarea ruşilor s-a lovit de o puternică rezistenţă la Plevna, unde cei 50.000 de soldaţi şi ofiţeri conduşi de Osman Pasa, nu puteau fi înfrânţi. Armata rusă s-a aflat la un pas de a fi aruncată înapoi peste Dunăre şi numai intrarea în acţiune a românilor a fost de natură să stabilizeze frontul. Osman Paşa se predă românilor Soldaţii români erau slab înarmaţi, mulţi fiind desculţi. Aceste aspecte au fost bine reliefate de Vasile Alecsandri în poezia Peneş Curcanul. Românii au trecut Dunarea, iar Prinţul Carol I a primit comanda trupelor române. După lupte grele, Plevna a fost cucerită, dar principalele confruntări s-au desfăşurat la Griviţa, Rahova, Opanez şi Smârdan. Osman Paşa, rănit fiind, şi-a predat sabia românilor în data de 28 octombrie 1877. Românii au luat prizonieri 2.138 ofiţeri şi 43.200 soldaţi otomani, fiind capturate 77 de tunuri şi un mare număr de arme. În ianuarie 1878, se semnează armistiţiul dintre Rusia şi Imperiul Otoman la care reprezentantul României nu a fost admis să ia parte. Prin tratatul de pace de la San Stefanio din data de 19 februarie 1878, a fost recunoscută independenţa de stat a României. Pierderile armatei române au fost de peste 10.000 de morţi şi răniţi. Câteva luni mai târziu, prin prevederile Tratatului de la Berlin din 1/13 iunie 1878, s-a recunoscut independenţa României. Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Şerpilor au intrat în componenţa statului român, dar, în schimb, Rusia a smuls din nou Cahulul, Bolgradul şi Ismailul - judeţe din sudul Basarabiei, care, prin Tratatul de Pace de la Paris din anul 1856, intraseră în componenţa Moldovei. Întoarcem armele împotriva ruşilor După şase decenii, românii au luptat împotriva ruşilor alături de armatele naziste. La 21 iunie 1941, armatele române au trecut Prutul, eliberând Basarabia. Armata sovietică a început o puternică ofensivă împotriva românilor în data de 20 august 1944. La 23 august 1944 este dat ordinul de insurecţie a armatei române de către regele Mihai. La 12 septembrie, la Moscova este semnat armistiţiul dintre România şi Aliaţi, iar trupele sovietice intră în Basarabia şi în Bucovina de Nord în timp ce armatele române trec la eliberarea Transilvaniei. Oradea a fost eliberată în data de 12 octombrie, iar ultima localitate de pe teritoriul României, Carei, în data de 25 octombrie 1944. Mai mulţi morţi dincolo de graniţe. Armatele noastre au trecut şi dincolo de graniţa cu Ungaria, ajungând până la porţile Vienei, unde înaintarea nu a mai fost permisă de către trupele ruseşti. La data de 9 mai, germanii au semnat capitularea. Cu toate acestea, în Europa, bubuitul tunurilor s-a mai auzit câteva zile, unele forţe naziste refuzând să depună armele. Chiar şi unele unităţi militare româneşti au mai luptat până în data de 12 mai, împotriva unor unităţi naziste din Cehia care încercau să ajungă în teritoriul ocupat de Aliaţi. Grosul armatei române se lupta în dimineaţa zilei de 9 mai pentru eliberarea capitalei Cehiei. Pierderile româneşti au fost mai mari în afara graniţelor ţării, decât în luptele date pentru eliberarea teriroriului nostru. 110 milioane de soldaţi Cea de-a doua conflagraţie mondială a atras 61 de state. Operaţiunile militare s-au desfăşurat pe teritoriul a 40 de ţări din Europa, Asia şi Africa. Numărul celor mobilizaţi s-a ridicat la 110 milioane de oameni, cu 40 de milioane mai mulţi decât în primul război mondial. Principalele puteri angajate - SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania şi, din 1941, URSS - au fabricat 653.000 de avioane, 287.000 de tancuri, aproape 1,1 milioane de tunuri. Luptele au durat 2.174 de zile şi au provocat aproximativ 55 de milioane de victime într-un ritm de 25.298 pe zi. În total, în al doilea război mondial, au murit peste 500.000 de români. Declaraţia lui Schuman Data de 9 mai are, de câţiva ani, încă o semnificaţie. "Ziua Europei" este o sărbătoare a păcii şi libertăţii, a concordiei şi a speranţei a tuturor cetăţenilor Europei, începând cu anul 1986. Europenii au ales data de 9 mai pentru sărbătoare în amintirea zilie de 9 mai 1950, când, în Sala Orologiului a Ministerului Francez al Afacerilor Externe - Quai d?Orsay- Robert Schuman ţinea un discurs istoric, considerat de mulţi un început al procesului de reconciliere franco-german, pe de o parte, şi de edificare a unei Europe Unite, pe de altă parte. Declaraţia de Constituire a unei Europe Unite formulată de Robert Schuman, chema Franţa şi Germania la constituirea unei structuri comune franco-germane, care ar gestiona producţia cărbunelui şi a oţelului, structură ce ar fi deschisă şi pentru alte ţări din Europa şi care ar realiza temelia concretă a unei federaţii europene indispensabile pentru menţinerea păcii. Această propunere, cunoscută în istorie sub denumirea de "Declaraţia Schuman?, a stat la baza actului de naştere a Uniunii Europene. ".