Cum era de așteptat, echipa de handbal feminin pregătită de Doina Ardelean s-a înclinat la Brașov 35-18 (17-8) în fața unui adversar valoros cu multe jucătoare care evoluează la prima echipă în Liga Națională. Meciul a contat pentru prima etapă din cadrul Seriei B a Diviziei A.

Totuși jocul nu a fost atât de dezechilibrat precum lasă de înțeles scorul, orădencele ratând mai multe ocazii din poziție de unu la unu, inclusiv 6 aruncări de la 7 metri. Neavând un executant constant, Georgiana Codrea, specialista din sezonul trecut, transferându-se la Dinamo București, CSU a irosit de atâtea ori cea mai simplă aruncare din handbal. Echipa încropită pe ultima sută de metri pentru a putea lua startul în campionat a avut probleme de omogenitate, lucuru de înțeles, lotul suferind modificări majore în perioada intercompetițională. „Destul de greu de digerat o asemenea înfrângere la scor după ce în urmă cu câteva luni învingeam în aceeași localitate pe Național, o formație la fel de redutabilă. Asta este situația în momentul de față și ea trebuie luată ca atare. Sper să aveam suficientă răbdare să reclădim o formație redutabilă măcar la nivelul celei din sezonul trecut când am încheiat între primele 5. Mai mult ca oricând avem nevoie să simțim sprijinul publicului orădean care să ne ajute să depășim mai repede acest moment dificil”, a declarat Doina Ardelean, antrenoarea echipei. În următoarea etapă, sâmbătă 23 septembrie, CSU Oradea va primi în sala de sport a Universității vizita echipei CSU de Vest Timișoara, un adversar care se anunță mai accesibil decât a fost Corona 2 Brașov.

CSU Oradea: Claudia Cetățeanu, Crina Pintea – Eliza Hlinca 2 goluri, Cipriana Petric 5, Anamaria Hercuț, Irina Munteanu 1, Elena Rudics 4, Cecilia Dărăban 2, Georgeta Diniș Vârtic 3, Dana Verzea 1, Cristina Matiaș și Camelia Bortoș. Antrenoare: Doina Ardelean.