Cu un parcurs perfect în retur, Luceafărul Oradea încearcă să continue seria pozitivă şi după meciul din acest sfârşit de săptămână de pe teren propriu, cu FC Zalău, ocupanta locului 12 în seria 5 din Liga a III-a. Partida are loc la Baza Sportivă Luceafărul astăzi, de la ora 17.00, iar intrarea spectatorilor este gratuită.

 

Pe primul loc după cinci victorii consecutive în acest an, Luceafărul este favorită să-şi mai adauge una, dacă luăm în calcul că adversarul are cea mai slabă linie de clasament în deplasare dintre echipele rămase în competiţie. Zălăuanii nu au câştigat niciun meci "extern", bifând două remize şi şapte eşecuri, cu doar cinci goluri marcate şi 22 primite. Cu echipele bine cotate, însă, sălăjenii antrenaţi de Constantin Olariu au făcut meciuri bune, fapt simţit în tur şi de echipa orădeană care a încheiat nedecis la Zalău (1-1). Fostul lider Avântul Reghin a păţit-o şi mai rău, pierzând în faţa grupării de sub Meseş în prima rundă din retur. Aşadar, motive pentru ca "luceferii" pregătiţi de Dan Dobai să nu subestimeze deloc adversarul şi să trateze cu atenţie un joc facil la prima vedere.

Cealaltă echipă bihoreană CS Oşorhei are un meci mai dificil, la Miercurea Ciuc, cu formaţia locală mai bine cotată, incomodă când evoluează în propriul fief.  Despărţite de patru locuri şi opt puncte, cele două formaţii nu evoluează sub presiunea rezultatului în contextul în care nu au treabă cu vârful ierarhiei şi nici nu au cum să retrogradeze.

Astăzi, de la ora 17.00, se mai joacă alte două partide: Unirea Dej - Avântul Reghin, ACSF Comuna Recea - CSM Sighetu Marmaţiei. Luceafărul Bălan* - Industria Galda de Jos 0-3.

Ieri s-au disputat jocurile Sănătatea Cluj - CS Iernut 1-1 şi Unirea Jucu - AFC Odorheiu Secuiesc 0-0.

 

Clasament

1. Luceafărul       18     13     4       1       44-12                   43

........................................................................................................................................

2. Avântul Reghin         18     13     2       3       35-13                   41    

3. Unirea Jucu     19     10     7       2       35-16                   37    

4. CSM Sighet    18     11     2       5       34-15                   35

5. Industria Galda         18     11     1       6       35-27                   34    

6. Miercurea Ciuc         18     9       2       7       22-20                   29

7. Sănătatea Cluj 19     8       3       8       29-31                   27    

8. ASFC Recea  18     8       2       8       33-29                   26

9. CS Iernut         19     6       5       8       25-30                   23

10. CS Oşorhei   18     6       3       9       20-27                   21

11. Unirea Dej     18     6       2       10     21-29                   20

12. Odorhei         19     4       2       13     16-40                   14

13. FC Zalău       18     3       4       11     11-33                   13

14. Luceafărul Bălan*   18     0       1       17     14-52                   1

* Luceafărul Bălan s-a retras după încheierea turului şi va pierde meciurile rămase de disputat cu 0-3.

**Promovează în Liga a II-a echipa de pe primul loc şi nu mai retrogradează nicio echipă.