În prima etapă a returului Superligii Naționale de polo, vicecampioana României s-a deplasat în Capitală pentru a disputa „dubla” cu tânăra și ambițioasa echipă Dinamo București. La capătul a două partide atractive, în care experiența și valoarea superioară și-au spus cuvântul, CSM Digi s-a impus cu 6-11 (1-2, 2-3, 1-3, 2-3) și 4-7 (0-3, 2-0, 0-2, 2-2).

Așa cum a declarat Kadar Kalman, antrenorul CSM Digi Oradea, în cadrul interviului de după ultimul joc, cele două confruntări au reprezentat o repetiție excelentă în vederea returului din semifinala Euro Cup cu SM Verona. Cel mai tare duel al etapei a fost arbitrat de orădeanul Adrian Alexandrescu, cel care a oficiat finala feminină de la Jocurile Olimpice.

Negrean, anihilat în primul joc

După cum o arată și rezultatele înregistrate, primul duel a fost controlat autoritar de către bihoreni care s-au impus în fiecare dintre cele patru secvențe ale partidei. A fost un joc în care Tiberiu Negrean a fost anihilat de către defensiva bucureșteană astfel  că unul dintre cei mai bun poloiști români nu a izbutit să înscrie niciun gol. Dar cum lotul pregătit de Kadar Kalman este unul valoros, a ieșit la rampă sârbul Mateja Asanovic, cel care a avut nu mai puțin de 3 reușite. De menționat evoluția excelentă avută de orădeanul Marius Țic în poarta echipei Dinamo care a avut parade excepționale mai cu seamă la șuturile expediată de la mică distanță.

Mai echilibrat în meciul al doilea

În cel de-al doilea duel disputat ieri dimineața în cochetul Bazin „Anatolie Grințescu”, vioara întâi a fost Tibi Negrean, autorul a trei goluri dar și a numeroase intercepții. A fost revanșa valorosului poloist care în partida de sâmbătă a avut o evoluție discretă. Jocul a avut o desfășurare interesantă. Fiecare formație și-a adjudecat pe rând, la zero, primele trei sferturi. Dacă la capătul primelor 8 minute CSM Digi conducea cu 3-0, debutul sfertului al doilea a consemnat câteva intervenții spectaculoase avute de Marius Țic, parade care parcă au tăiat aripile oaspeților. Dinamo a avut inițiativa care s-a și concretizat pe tabela de marcaj astfel că la jumătatea meciului scorul era 3-2 pentru echipa vicecampioană. După pauza care a prilejuit corectarea greșelilor din jocul sfertului al doilea, bihorenii au evoluat la un alt nivel iar cele două reușite ale lui Ramiro Georgescu au pecetluit scorul cu care s-a intrat în secvența decisivă. La adăpostul unui avantaj de trei goluri, orădenii nu au mai forțat în ultimele opt minute astfel că ecartul dintre cele două formații s-a păstrat până la final. „Au fost două victorii obligatorii care au venit în urma unor partide ce nu au fost deloc ușoare. Pentru noi urmează returul din Euro Cup cu SM Verona, un joc care se anunță foarte dificil deoarece avem de remontat un dezavantaj de două goluri. Pentru acel meci, la care vom conta și pe ultimul transfer, Nikola Radjen, avem aproximativ 3 săptămâni la dispoziție pentru a ne pregăti”, a spus Kadar Kalman, antrenorul CSM Digi Oradea, la capătul celei de-a doua partide din Capitală. În urma acestor victorii, CSM Digi și-a consolidat poziția a doua din clasament și așteaptă duelurile cu Steaua din ultima rundă, meciuri care vor decide câștigătoare sezonului regulat.

CSM Digi Oradea: Pjetlovic – Negrean 0+3 goluri, Asanovic 3+0, Prioteasa 1+0, Gheorghe 2+0, Diaconu 0+1, Georgescu 2+2, Choveanu 1+1, Remeș 1+0, A. Crețu 1+0 și Kovats. Antrenor: Kadar Kalman.