A devenit deja o tradiţie prezenţa Teatrului Odeon în Festivalul Internaţional de Teatru Oradea, iar Pavel Bartoş este, fără îndoială, favorit spectatorilor orădeni. De această dată, publicul a avut ocazia să-l vadă în rol principal, în spectacolul Svejk, inspirat din cartea lui Jaroslav Hašek, în regia lui Alexandru Dabija.

 

Spectacolul s-a jucat cu casa închisă, aşa cum puţine spectacole se pot lăuda şi a beneficiat de trei stele cu “lipici” la public, regia lui Alexandru Dabija, Pavel Bartoş în rol principal, Dorina Lazăr şi muzica Adei Milea.

Producţia Teatrului Odeon are la bază dramatizarea realizată de regizorul Alexandru Dabija, inspirată de cartea scrisă de Jaroslav Hašek - Peripețiile bravului soldat Švejk (traducerea Jean Grosu). Textul este considerat unul dintre cele cele mai memorabile și reușite scrieri satirice din literatura mondială, fiind pe lângă un inteligent și convingător manifest anti-război, și unul din cele mai amuzante romane scrise vreodată. Producţia Teatrului Odeon a fost pe măsură. O comedie relaxată, cu măsură, cu improvizaţie, cu haz şi cu priză la public.

Seria Mari spectacole invitate din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Oradea a continuat şi vineri, cu spectacolul “A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare, în direcţia de scenă lui Victor Ioan Frunză. O comedie inteligentă, care se bucură de tuşa recognoscibilă a două nume emblematice pentru destinul teatrului românesc, directorul de scenă Victor Ioan Frunză şi scenografa Adriana Grand.

De altfel, în cadrul FITO, Victor Ioan Frunză a fost protagonistul evenimentului “Portret de regizor”, iar prezentarea realizată de criticul de teatru Mircea Morariu a avut loc vineri, 30 septembrie, înaintea de începerea spectacolului.

“În cursul stagiunii 1983-1984, atunci când a acceptat oferta de a se angaja la Teatrul din Oradea, Victor Ioan Frunză era deja un tânăr regizor aureolat de succesul ieșit din comun al spectacolului său de absolvență – Dragonul  după piesa lui Evgheni Schwartz, montat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. La scurtă vreme, dl. Frunză a confirmat că direcția de scenă a spectacolelor orădene reintrase pe mâini bune (…). Spectacolul de atunci a fost un unicat (…) prin faptul că, în acel moment, cred că s-a revelat deja apetența lui Victor Ioan Frunză pentru cercetare.  O apetență transformată în vocație și fapt în ultimii cinci-șase ani în spațiul Centrului Cultural pentru UNESCO din București. Acolo unde regizorul devenit, între timp, doctor în artele spectacolului și scenografa Adriana Grand au creat o adevărată școală de teatru”, a spus Mircea Morariu.

Dacă aţi ratat primele două din cele trei producţii invitate în secţiunea “Mari spectacole”, mai aveţi o şansă astăzi, de la ora 19.00, când în Sala Mare a Teatrului se va juca Nastasia-Poveste de Cartier, rescriere dramatică după „Domnişoara Nastasia” de George Mihail Zamfirescu, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, prezentat de Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroşani.

După încheierea acestui spectacol, cei prezenţi vor asista şi la Gala de Premiere a Festivalului de Teatru Scurt.

Tot mâine, orădenii se pot bucura de ultimul cadou al festivalului. La scena mobilă din Piaţa Unirii se va juca cea mai iubită comedie muzicală, Leonce şi Lena, scenariul de Mihai Măniuțiu și Ada Milea după Georg Büchner, regia Mihai Măniuțiu. Intrarea va fi liberă.